La 17 ani „specialist” în furtișaguri

În urma activităţilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au identificat un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Hunedoara, faţă de care efectuează cercetări sub aspectul comiterii unor infracţiuni de furt calificat şi tentative la infracţiuni de furt calificat.

Probatoriul administrat în cauză a stabilit că minorul, în noaptea de 05/06.06.2021, a spart geamul unui autoturism parcat pe o stradă din Hunedoara, de unde a sustras un portofel în care erau mai multe documente personale și bijuterii (prejudiciul fiind de peste 1.000 de lei). În aceeaşi noapte, minorul a pătruns în alte autoturisme parcate pe raza municipiului  Hunedoara, prin forţarea portierelor, însă nu a sustras bunuri (în respectivele cazuri infracţiunea de furt calificat rămânând în faza de tentativă).

Totodată, în noaptea de 05/06.06.2021, minorul s-a aflat în locuința unei hunedorence,  unde a consumat băuturi alcoolice cu tatăl persoanei vătămate, iar la plecare a încercat să sustragă din locuință o boxă portabilă audio și telefonul mobil aparţinând femeii, fiind surprins de aceasta. La solicitarea proprietarei de a lăsa obiectele în locuință, tânărul a lăsat  boxa audio, dar a sustras telefonul mobil, lipsa acestuia fiind sesizată de persoana vătămată în dimineața zilei de 06.06.2021.

Față de minor, poliţiştii hunedoreni  au dispus reținerea preventivă pentru o perioadă de 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat magistraţilor Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.

 

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt, poliţiştii le  recomandă posesorilor de autoturisme să îşi ia măsuri de precauţie.  

În acest sens ar fi utilă contactarea unor societăţi specializate în comercializarea şi instalarea de sisteme de alarmare – antifurt, pe autoturisme.

De asemenea, vă recomandăm:

  • asigurarea autoturismelor prin încuierea uşilor;
  • a nu se lăsa în autoturism obiecte personale, şi nici cele ale autoturismului;
  • proprietarii de autoturisme, atunci când părăsesc autoturismul, să nu lase la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare care atrag interesul celor certaţi cu legea (genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip „diplomat”, aparatură electronică, etc.);
  • autoturismele să fie parcate numai în locuri bine iluminate, de unde pot fi observate în permanenţă de către proprietari.

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *