La 21 de ani cercetat pentru mai multe infracțiuni, la volan

În data de 30.07.2021, în jurul orei 10:50, poliţiştii rutieri şi cei ai Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliției Municipiului Petroşani au identificat în trafic, pe strada Grivița Roșie, din municipiul Petroșani, autovehiculul condus de un tânăr de 21 de ani, din Petroşani, care se afla la volan, deşi nu poseda permis de conducere.
Urmare a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânăr, acesta fiind cercetat pentru comiterea altor 4 infracțiuni de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Cel în cauză urmează a fi escortat în vederea depunerii în cadrul Centrul de Reţinere şi Arestare Preventiva Deva, urmând a fi prezentat procurorului de caz pentru a fi dispuse în continuare măsuri legale față de acesta.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *