Legea carantinei și izolării a fost adoptată de Senat

Senatul a adoptat joi seara, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind carantina şi izolarea. Legea urmează să ajungă pe masa preşedintelui Iohannis pentru promulgare. 

Raportul de admitere cu amendamente al Comisiei juridice a fost adoptat de plenul Senatului cu 115 voturi „pentru”, opt „împotrivă” şi trei abţineri.

Printre cei care au votat „împotrivă” s-au numărat Titus Corlăţean, Adrian Ţuţuianu, Eugen Teodorovici şi Călin Popescu Tăriceanu.

După adoptare, proiectul stă la Parlament două zile, termen pentru contestarea la CCR. După acest termen, legea va fi trimisă la promulgare. După promulgare, legea intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Referitor la adoptarea proiectului de lege, premierul Ludovic Orban a spus că nu a înţeles „jocul” din Parlament privind iniţiativa care prevede carantinarea persoanelor diagnosticate cu COVID-19.

„Este evident că era o urgenţă în adoptarea legii. Noi suntem în imposibilitatea de a putea apăra sănătatea oamenilor, de a-i feri pe cetăţeni sănătoşi de cei care sunt infectaţi sau care au intrat în contact cu cei infectaţi. De asemenea, am fost lipsiţi de un alt instrument şi anume acela de a putea deplasa cadre medicale în zonele în care e cel mai mare număr de infectări. (…) Avem nevoie de instrumentul detaşării (cadrelor medicale care tratează pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 – n.r.). În Legea 55 ne-au lipsit şi de acest instrument . Am ajuns în situaţia absolut anormală şi anume să deplasăm pacienţi bolnavi cu elicopterul, să-i ducem în spitale din alte judeţe fiindcă nu am avut personal medical în judeţele cu număr mare de cazuri”, a afirmat şeful Executivului.

Senatul a mai votat şi prelungirea sesiunii extraordinare în perioada 16-31 iulie. Au fost 122 de voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” şi o abţinere.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *