Legea tichetelor educaționale pentru plata serviciilor de tipul „Şcoală după şcoală”, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea prin care Ministerul Educaţiei va putea emite tichete pentru preşcolarii şi elevii până în clasa a IV-a, din învăţământul de stat sau privat, pentru plata serviciilor de tipul „Şcoală după şcoală”. Legea intră în vigoare începând cu anul şcolar 2020-2021.

Propunerea legislativă promulgată de şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 58 din Legea educaţiei naţionale 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reglementării emiterii unor tichete, de către Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru preşcolarii şi elevii până în clasa a IV-a, din învăţământul de stat sau privat, pentru plata serviciilor de tipul „Şcoala după şcoală”.

Un amendament din raportul de admitere arată că: „Statul finanţează programul «Şcoala după şcoală» pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, ai căror părinţi, reprezentanţi legali sau, după caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea unui copil, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea 272/2004 privind şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, solicită acest serviciu, prin tichete educaţionale a căror valoare nominală lunară se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0,8 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris în programul «Şcoala după şcoală».”

Raportul mai prevede că „prezenta lege intră în vigoare începând cu anul şcolar 2020-2021”, conform amendamentului admis de comisia de specialitate şi formulat de senatorul PSD Liviu Pop.

Alte prevederi ale legii sunt:

„Persoanele îndreptăţite optează pentru aceste tichete educaţionale, în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii copilului la şcoală sau la grădiniţă pentru noul an şcolar.

Tichetele educaţionale sunt bonuri de valoare destinate exclusiv acoperirii parţiale sau integrale a costurilor aferente programului «Şcoala după şcoală». Tichetele educaţionale nu sunt transferabile altor persoane. Utlilizarea tichetelor educaţionale în alt scop îi obligă pe beneficiari la plata contravalorii.

Finanţarea acordării tichetelor educaţionale se face din bugetul de stat. Achiziţia tichetelor educaţionale se realizează de către inspectoratele şcolare, în urma centralizării cererilor depuse de către persoanele îndreptăţite potrivit prezentei legi şi se distribuie către unităţile de învăţământ la care sunt înscris copiii.

Decontarea tichetelor educaţionale se face de către organizatorul programului «Şcoală după şcoală»”.

Pe 27 iulie, Senatul a adoptat, decizional, proiectul de lege care a fost trimis în aceeaşi zi la promulgare.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *