Liberalii petrileni încep audiențele

Liberalii din orașul Petrila deschid sesiunile de audiențe. Aceștia îi așteaptă pe toți cetățenii care au ceva de spus să li se alăture, indiferent dacă este vorba de nemulțumiri sau propuneri pentru o “comunitate sănătoasă”.

Având în vedere direcția greșită în care se îndreaptă orașul Petrila și, mai nou, discriminarea pensionarilor mineri de către guvernarea PSD, solidari cu nevoile urbei și, implicit, ale cetățenilor, consilierii locali ai PNL încep programul de audiențe. cei care doresc să-și expună nemulțumirile, cât și sugestiile pentru o comunitate mai sănătoasă sunt așteptați să treacă pragul Casei de Cultură”, arată informarea PNL Petrila.

Primele audiențe vor avea loc mâine, 09.05.2018, începând cu orele 14:30 până la orele 16:00, în sala de ședințe a Casei de Cultură din Petrila. Consilierii locali ai PNL care vor discuta cu petrilenii sunt Ilie Păducel (fost primar al orașului Petrila) și Gheorghe Boantă (profesor).

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *