Lista bolilor cronice pentru care se poate solicita vaccinarea împotriva COVID-19 în etapa a doua

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a prezentat lista bolilor cronice pentru care persoanele pot solicita vaccinarea în etapa a II-a, între acestea fiind diabetul zaharat, afecţiunile cardiovasculare, renale, pulmonare, oncologice.

Potrivit CNCAV, în etapa a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România este inclusă populaţia la risc.

Astfel, este vorba despre:

a) Adulţi cu vârsta peste 65 de ani;
b) Persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate.
„În conformitate cu dovezile ştiinţifice actuale, în categoria ,,boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecţiuni:

– Diabet zaharat

– Obezitate

– Alte boli metabolice, inclusiv congenitale

– Afecţiuni cardiovasculare

– Afecţiuni renale

– Afecţiuni oncologice

– Afecţiuni pulmonare

– Afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down

– Afecţiuni hepatice moderate/severe

– Afecţiuni autoimune

– Imunodepresii severe: pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA”, a precizat sursa citată.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că autorităţile şi-au propus o accelerare a campaniei de vaccinare, având în vedere că aceasta a debutat înaintea termenului estimat în luna decembrie. Gheorghiţă a spus că după 15 ianuarie se intră în etapa a doua a vaccinării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *