Lucrările la barajul de la Mihăileni ar putea fi finalizate anul viitor

Zece milioane de lei au fost alocați de la bugetul de stat pentru continuarea lucrărilor la barajul de la Mihăileni. Se estimează că lucrările vor fi finalizate anul viitor, după trei decenii de la începerea investiției.

„Pentru anul 2021, în vederea continuării lucrărilor la barajul Mihăileni – județul Hunedoara, Administrația Națională Apele Române are alocată suma de 10.000.000,00 lei, stadiul fizic al lucrărilor la data de 31.12.2020 pentru această investiție fiind de 71.68%. din punct de vedere tehnologic, termenul estimat de finalizare al acestei investiții, în condițiile alocării la timp de către Ministerul Finanțelor a sumelor de bani necesare, este sfârșitul anului 2022”, arată Ministerul Mediului.

Barajul de la Mihăileni, unul dintre cele mai mari proiecte hidro-energetice din România, se află în şantier de 31 de ani. Investiţia demarat în vara anului 1987 şi trebuia finalizată cinci ani mai târziu. Nu este nici acum terminată, iar lucrările stagnează de mulţi ani.  Proiectul prevedea construcţia unui baraj cu o lungime de aproape 300 de metri şi o înălţime maximă de 24 de metri, precum şi amenajarea unul lac de acumulare cu un volum de peste 10 milioane de metri cubi, o suprafaţă de 110 hectare şi o lungime de 4,5 kilometri. De acest proiect urmau să beneficieze peste 20.000 de oameni din zona Bradului şi numeroasele uzine şi exploatări miniere din zonă din anii 1980, aproape toate dispărute în ultimii ani.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *