Lucrările pe tronsonul lipsă din Autostrada Lugoj – Deva încep în mai sau iunie

Lucrările la tronsonul lipsă din Autostrada Lugoj-Deva vor începe mai repede decât s-a preconizat. Acest tronson este unul dificil pentru că trebuie executate lucrări de foraj în dealuri pentru tuneluri. Mai mult decât atât o altă problemă care a apărut și care a întârziat mult proiectul a reprezentat prezența urșilor în acea zonă.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că toate aceste obstacole au întârziat lucrarea propriu-zisă.

„Probabil că pe traseul autostrăzii nu sunt urși, dar în Banatul Montan, în Caraș-Severin probabil se mai găsec, nu contrazic specialiștii WWF. Cred că sunt 6-7 ani de când tronsonul lipsă a fost blocat în diverse etape. Am reușit anul trecut să-l deblocăm, avem câștigătorul licitației, probabil că prin mai-iunie va începe construcția, dar au durat undeva la șase ani toate aceste proceduri”, a afirmat Sorin Grindeanu ministrul transporturilor.

Contractul cu Umbrărescu are o durată de 45 de luni, din care 11 luni pentru proiectare și 34 pentru execuție. Prin PNRR, contractul este finanțat cu aproape 200 de milioane de euro. Pentru respectarea criteriului de experiență la tuneluri, UMB s-a asociat cu Euro Asfalt, o firmă din Bosnia-Herțegovina cu portofoliu în tuneluri realizate pe autostrăzile din Balcani.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *