Luna mai este luna promovării economiei sociale

Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării unor evenimente și acţiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate.

Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor private cu caracter economic şi social, servind interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea incluziunii sociale şi/sau furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.

Economia socială are la bază iniţiativa privată, voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată a profitului sau excedentului, după caz, către asociaţi sau membri.

Domeniul economiei sociale, stabilirea măsurilor de promovare şi de sprijinire a economiei sociale, precum și condiţiile de atestare a întreprinderilor sociale şi de certificare a întreprinderilor sociale de inserţie sunt reglementate de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările și completările ulterioare.

Contribuind la dezvoltarea comunităţilor locale, economia socială are ca obiective consolidarea coeziunii economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă și dezvoltarea serviciilor sociale.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general:

  • producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia;
  • promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil;
  • dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
  • dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Principiile pe care se bazează economia socială sunt:

  • prioritate acordată individului și obiectivelor sociale față de creșterea profitului;
  • solidaritate și responsabilitate colectivă;
  • convergența dintre interesele membrilor asociați și interesul general și/sau interesele unei colectivități;
  • control democratic al membrilor, exercitat asupra activităților desfășurate;
  • caracter voluntar și liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
  • personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune și independentă față de autoritățile publice;
  • alocarea celei mai mari părți a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivăți sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor;
  • proces decizional transparent si responsabil in interesul colectivitatii pe care o deserveste.

Atestarea întreprinderilor sociale și certificarea întreprinderilor sociale de inserție sunt gratuite și se realizează, de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile județene, respectiv Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București.

Compartimentele de economie socială din cadrul agențiilor teritoriale informează şi acordă sprijin metodologic pentru derularea procedurii de atestare/ certificare a întreprinderilor sociale/ întreprinderilor sociale de inserţie, precum şi pentru desfăşurarea activităţii acestora în raport cu drepturile şi obligaţiile acestora în calitate de întreprinderi sociale/ întreprinderi sociale de inserţie.

Întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie beneficiază de gratuitate pentru emiterea atestatului sau/și a mărcii sociale, precum şi înregistrarea în Registrul unic de  evidenţă a întreprinderilor sociale (RUEIS).

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *