Luna națională a informării despre efectele consumului de alcool

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, alcoolul este a treia cauză de boală și moarte prematură pentru populația generală, fiind responsabil pentru mai mult de 200 de boli.

Adolescenții și tinerii reprezintă o populaţie în mod particular la risc, datorită percepției inadecvate asupra consecințelor alcoolului. Aproximativ 80% din adolescenții români în vârstă de 16 ani au consumat cel puțin o dată în viață alcool. Vârsta medie la care adolescenții români încep să bea este 14 ani, numărul băieților care consumă alcool dublându-se până la vârsta majoratului. Cei mai vulnerabili la efectele alcoolului sunt adolescenții care încep să bea înainte de a împlini 15 ani. Aceștia au un risc de patru până la șapte ori mai mare de a deveni dependenți de alcool față de colegii lor care încep să bea după vârsta de 17 ani. Pe perioada adolescenței, cu fiecare an câștigat fără consum de alcool, riscul dependenței scade în medie cu 10 procente

Unul din zece decese la femeile cu vârsta între 15 și 29 de ani, și unul din patru decese la bărbații de aceeași vârstă este legat de consumul de alcool..

La gravide, consumul de alcool este un factor de risc pentru evoluția sarcinii, fiind asociat cu moartea fătului, avort spontan, naștere prematură, creștere intrauterină deficitară a fătului, greutate mică la naștere a nou-născutului. Alcoolul interferează cu dezvoltarea normală a diferitelor țesuturi și organe ale fătului, în principal la nivelul sistemului nervos, determinând un spectru de tulburări ireversibile cunoscute sub denumirea de sindrom alcoolic fetal. Semnele și simptomele sindromului includ malformații ale capului, feței și organelor interne, retard mental și tulburări comportamentale, dificultăți de funcționare și de adaptare la viața cotidiană, cu manifestare pe parcursul întregii vieți. Formele de manifestare și severitatea acestora pot varia de la individ la altul. Sindromul alcoolic fetal poate fi prevenit prin abstinența de la alcool pe durata sarcinii.

Scopul campaniei este: formarea unor valori și atitudini pozitive față de stilul de viață sănătos și stimularea schimbărilor pozitive în comportamentul legat de alcool.  

Grupurile țintă ale campaniei din acest an sunt: gravidele, femeile care planifică o sarcină în viitorul apopiat, precum și copiii și tinerii sub 18 ani.

Sloganul campaniei este : „Nu merită să riști!

Mesajul cheie pentru gravide este: “Pentru gravide, nu există un tip de băutură alcoolică sau cantitate sigură de alcool care să poată fi consumate fără riscul unor efecte negative asupra sarcinii și dezvoltării fătului.”

Mesajul cheie pentru copii și tineri  este:

Consumul de  alcool în copilărie  sau adolescență îți poate afecta dezvoltarea sistemului nervos și performanțele școlare, relațiile cu cei din jur,  comportamentul social și sănătatea mintala”

Ce trebuie sa  cunoasteti  despre consumul  de  alcool  si  COVID-19

Consumul de alcool, în special consumul excesiv:

  • slăbește sistemul imunitar și reduce rezistența organismului față de bolile infecțioase
  • crește riscul sindromului de detresă respiratorie acută, una dintre cele mai severe complicații ale COVID-19
  • dupa administrarea dozelor de vaccin antiCOVID-19 specialistii recomanda a se evita consumul de alcool minim 24 ore

Consumul de alcool indiferent de tipul de băutură, concentrație sau cantitate consumată 

NU:         –   distruge virusul SARS-CoV-2 și nici alți agenți infecțioși

NU:          – crește rezistența organismului față de virusul SARS-CoV-2

     NU:           –ucide virusul din aerul inhalat

     NU:           –dezinfectează gura și nici gâtul

      NU:        – oferă nici un fel de protecție împotriva COVID-19

Date statistice  pentru judetul Hunedoara :

 

Anul

 

   2015

 

   2016

 

   2017

 

2018

 

2019

 

2020

Boala Alcoolică a ficatului – cazuri noi 54 103 88 36 45 46

 

 

Anul

 

2015

 

2016

 

2017

 

2018

 

2019

 

2020

Ciroza și alte

Hepatite Cronice (bolnavi rămași în evidență )

6962 7105 7420 7461 7254 6946

Consumul de alcool frecvent sau excesiv NU vă protejează împotriva infecției COVID-19! Acesta este periculos pentru sănătatea dvs. și cei din jur!

 

 

DIRECTOR EXECUTIV ,                                             MEDIC ȘEF DEPARTAMENT S.S.P.,

Ec.Mezei Ioan Sebastian                                                                         Dr.Ghiara Oana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *