E scris în stele – marți, 31 octombrie 2023

Unghiul astrologic determinant al zilei este redat de trigonul lui Venus de pe Fecioară cu Uranus, în retrogradare, de pe Taur. Această conjunctură astrală este una foarte fericită exprimând: popularitate, originalitate, inventivitate, nonconformism, precum şi extravaganţă şi simţ artistic. Aspectul celest poate favoriza: dragostea la prima vedere, flirtul și aventurile sentimentale! Aşadar… Păzea! Dragostea-i la orizont! Totodată, este un moment foarte bun pentru a ne pune în practică mai toate planurile şi ideile mai inedite pe care le-am amânat până la acest punct!

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Starea voastră generală de sănătate poate reliefa o îmbunătăţire considerabilă. Sarcinile şi raporturile cu colegii de la job vor cunoaşte o desfăşurare agreabilă. Este o zi bună şi pentru bani.

 

TAUR: În această zi vă puteţi îndrăgosti la prima vedere! Aşadar, se arată o zi chiar specială şi interesantă în plan amoros. Vă veţi arătă şi cumva mai rebeli şi originali, sfidând tot ceea ce se pune în calea libertăţii voastre personale.

 

GEMENI: Puteţi pune în practică unele modificări sau amenajări inventive legate de planul casei. Mai puteţi găsi şi o cale de conciliere cu o femeie mai tânără din familie. Veţi întâmpina şi destul de multe evenimente mai stranii.

 

RAC: Puteți aborda un stil de comunicare cumva mai colorat și inedit, însă de bun augur pentru obiectivele voastre. Puteţi avea parte și de un bun succes neaşteptat la evaluări. Raporturile cu prietenii pot prezenta o tentă excentrică.

 

LEU: Într-un mod totalmente neaşteptat veţi obţine unele beneficii semnificative de ordin material.  S-ar putea să vă descoperiți și un talent special, deosebit. În sfera profesiei evenimentele vor lua o turnură fastă.

 

FECIOARA: Veţi fi mai şarmanţi, fermecători şi încântători. Vă veţi arăta mult mai plăcuţi şi mai populari în relaţia cu cei din jur. Se pot ivi şi unele călătorii cumva mai neaşteptate, dar de mare succes.

 

BALANŢA: Vi se prezintă unele indicii prielnice în planul general al sănătății. S-ar putea să vă implicaţi şi într-o relaţie sentimentală mai discretă. Fiţi mai atenţi la bani şi la un risc minor de incidente ori accidente.

 

SCORPION: Este o zi foarte bună pentru a plănui experienţe noi și interesante alături de prieteni, amici. Astfel, este un moment chiar foarte potrivit pentru iniţiative sociale. Vi se mai pot prezenta şi unele oportunităţi interesante în afaceri.

 

SĂGETĂTOR: Veţi repurta unele victorii profesionale însemnate, putând câştiga respectul, aprecierea şi protecţia persoanelor cu autoritate asupra voastră. În chestiuni ce ţin de sănătate fiţi însă ceva mai grijulii!

 

CAPRICORN: Este o zi foarte bună, chiar de succes, pentru activităţi ce ţin de studiu, examinări şi călătorii. Vi se pot prezenta şi unele veşti frumoase de la mare distanţă. În iubire vi se pot ivi unele evenimente mai curioase!

 

VĂRSĂTOR: Vi se pot releva unele evenimente destul de avantajoase, fructuoase în plan material. Totodată, veţi resimți și o stare lăuntrică cumva mai optimistă. În plan casnic ori familial pregătiţi-vă pentru unele întâmplări mai ciudate.

 

PEŞTI: Este un moment grozav pentru viaţa de cuplu! În această zi vă puteţi dedica cu încredere şi pasiune persoanei dragi. Este o zi fastă şi pentru negocieri, contracte, târguieli și înțelegeri. Vă veţi arăta şi ceva mai isteţi şi inventivi.

 

Să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul întotdeauna dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *