Lupeni: Salarii majorate pentru o parte dintre angajați

O parte dintre angajații Primăriei Lupeni vor avea salariile majorate. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de Consiliu Local, în ciuda opoziției consilierilor PNL, care nu au fost de acord cu această măsură.

“Alături de colegii consilieri PNL, nu am fost de acord cu numărul persoanelor din coducere și cu cuantumul salariilor de bază pentru cei de la Serviciul Public de Administrare al Domeniului Schiabil Straja. Am considerat organigrama de conducere prea stufoasă și timpul cu activități în Stațiunea Straja limitat la sezonul iarnă, motivând că vara nu există obiect de activitate pentru oamenii din conducere. Proiectul a trecut fiind votat de ceilalti consilieri”,  spune Cristian Roșu, consilier local PNL Lupeni.

Exploatarea în siguranță a instalațiilor de transport pe cablu și exploatarea eficientă a domeniului schiabil impune ajustarea salariilor.

“Având în vedere necesitatea organizării șI funcționării Serviciului Public de Administrare a Domeniului Schiabil Straja  Lupeni, pentru exploatarea în condiții de eficiență a instalațiilor șI echipamentelor deținute de municipiul Lupeni este imperios necesar să facem angajări, prin urmare se impune aprobarea salariilor de bază pentru personalul cuprins în organigramă”, susține Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Consilierii care au votat pentru majorarea salariilor au fost cei de la PSD, PRM, ALDE și UDMR. Directorul Serviciului de Administrare a Domeniului schiabil Straja va avea un salariu de bază de 8.125 lei, un inginer șef va avea salariul de bază de 6.750 lei, iar salariul de bază al șefului serviciu va fi de 6000 de lei.

 

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *