MAI: Aproximativ 23.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri asigură ordinea şi siguranţa publică în minivacanţa de Crăciun

Aproximativ 23.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri, precum şi echipaje SMURD şi ambulanţe vor asigura ordinea, siguranţa publică şi asistenţa medicală la nivel naţional în minivacanţa de Crăciun.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în perioada 23-26 decembrie vor lucra aproximativ 8.200 de poliţişti, 5.500 de jandarmi, 4.100 de poliţişti de frontieră şi 5.100 de pompieri, pentru prevenirea incidentelor grave, fluidizarea traficului rutier şi a tranzitului prin punctele de trecere a frontierei, precum şi pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Astfel, poliţiştii şi jandarmii vor fi prezenţi mai ales în locurile aglomerate, în târguri, gări, staţiuni turistice şi în zona celor 16.400 de biserici şi mânăstiri unde vor fi organizate slujbe religioase şi aproximativ 300 de jandarmi montani vor fi mobilizaţi zilnic în staţiunile montane pentru a putea interveni în ajutorul turiştilor. De asemenea, peste 1.400 de poliţişti rutieri vor fi zilnic în trafic pentru depistarea şoferilor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice şi pe cei care circulă cu viteză peste limita legală, iar pentru prevenirea accidentelor grave de circulaţie se va acţiona cu 335 de autospeciale dotate cu aparate radar.

De asemenea, vor fi mobilizaţi zilnic 5.100 de pompieri cu peste 2.900 de autospeciale de intervenţie, 280 de echipaje SMURD şi 750 de ambulanţe.

În ultima perioadă, s-au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea comercizalizării ilegale de articole pirotehnice, fiiund confiscate astfel de produse în valoare de peste 200.000 de lei. Poliţiştii au constatat 130 de infracţiuni de încălcare a regimului materiilor explozive şi au aplicat 39 de amenzi în valoare de aproape 60.000 de lei.

„Articolele pirotehnice trebuie utilizate cu grijă şi doar de persoane cu vârsta de minim 16 ani, cu luarea tuturor măsurilor de precauţie pentru a nu îi pune în pericol pe cei din jur, mai ales pe copii. Potrivit legii, către publicul larg pot fi comercializate doar obiecte pirotehnice de distracţie din clasa F1”, spun reprezentanţii MAI.

În plus, în urma a 573 de controale din ţară, au fost date 2.834 de amenzi, în valoare totală de peste 5 milioane de lei şi au fost confiscaţi pomi de crăciun în valoare de aproximativ 156.000 de lei.

De la începutul lunii, reprezentanţii inspectoratului pentru situaţii de urgenţă făcut peste 650 de controale inopinate la localuri publice şi centre comerciale, în urma cărora au fost găsite peste 530 de nereguli. Astfel, 131 de localuri nu aveau autorizaţie de securitate la incendiu, iar pentru un altul s-a hotărât închiderea lui.

Inspectoratul General de Aviaţie are la dispoziţie opt elicoptere SMURD în cele şapte puncte de operare aero-medicală din ţară, iar pentru fluidizarea tranzitului prin punctele de trecere a frontierei, a fost suplimentat personalul la controlul documentelor până la capacitatea maximă încă de la începutul lunii decembrie.

„Menţionăm că, în proximitatea punctelor de trecere a graniţei, poliţiştii de frontieră împreună cu poliţia rutieră informează conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a punctelor alternative de trecere”, precizează MAI.

Reprezentanţii ministerului recomandă cetăţenilor să folosească aplicaţia online de pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră, pe care pot vedea media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei.

Potrivit MAI, în ultimele şapte zile, peste 1.154.000 de persoane au intrat sau au ieşit din ţară, cu aproape 234.000 mai multe faţă de săptămâna precedentă. Cea mai solicitată graniţă este cea cu Ucraina , unde sunt deschise 11 puncte de trecere, în total fiind disponibile 52 de fluxuri pe sensul de intrare în România şi 54 pe sensul de ieşire. De asemenea, cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, astfel că poliţiştii recomandă utilizarea şi celelorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest, pentru evitarea apariţiei suprasolicitării unora dintre puncte.

Totodată, Poliţia de Frontieră a întărit dispozitivul de supraveghere a frontierei de stat şi desfăşoară, împreună cu Jandarmeria şi Poliţia Română, misiuni de patrulare.

MAI recomandă cetăţenilor să se informeze din timp asupra condiţiilor de trafic, să-şi echipeze corespunzător maşinile, cu anvelope de iarnă pentru drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei, iar în cazul autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone este obligatorie echiparea cu dispozitive antiderapante. De asemenea, reprezentanţii ministerului avertizează că se poate lua inclusiv măsura închiderii temporare a unor sectoare de drum în caz de ninsori sau viscol.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *