O tonă de cadouri pentru copiii sărmani (Galerie foto)

Cavalerii şi domniţele din Garda Cetăţii Deva l-au plimbat pe Moş Crăciun prin tot judeţul şi au împărţit peste o tonă de cadouri copiilor din comunităţile defavorizate, în cadrul unei acţiuni caritabile care a durat 8 zile şi s-a desfăşurat sub deviza „Crăciunul există pretutindeni!”.

Un număr de 220 de copii, cu vârste între 2 şi 15 ani, din Valea Jiului, Ţinutul Pădurenilor şi din localităţile de pe Valea Mureşului au găsit în sacul Moşului pachete cu dulciuri, jucării, rechizite şi obiecte de îmbrăcăminte.

Potrivit cavalerilor, astfel de acţiuni sunt organizate în fiecare an.

„E firesc să dăruieşti de sărbători. Şi fiecare copil merită să se bucure de un cadou. Aşa considerăm noi, voluntarii Asociaţiei ‘Castelul din Carpaţi’. În fiecare an, implicăm în acest proiect din ce în ce mai mulţi prieteni din diferite organizaţii. Toate obiectele provin din donaţii. Le împachetăm, străbatem judeţul dintr-un colţ în altul şi le oferim copiilor din comunităţile defavorizate. Anul acesta, ‘Crăciunul există pretutindeni’ s-a derulat în perioada 14-21 decembrie, iar cele mai multe daruri au ajuns la copiii din Valea Jiului – peste 130 de pachete”, a explicat şeful Gărzii Cetăţii, Cristian Stan.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *