Mai multe dosare penale pentru alcool la volan, într-o singură zi, pe șoselele județului
Un bărbat din Brad a fost depistat cu 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar un tânăr de 25 de ani din Rapoltu Mare conducea fără permis și cu 0,67 mg/l alcool. În aceeași zi, polițiștii hunedoreni au mai depistat un minor fără permis la volanul unui moped și un autoturism neînmatriculat.
Polițiștii din Brad au oprit, luni seara, un autoturism care circula spre Oradea. La volan se afla un bărbat de 54 de ani, din Brad. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,02 miligrame de alcool pur per litru de aer expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Un alt caz a fost înregistrat în Rapoltu Mare. Un tânăr de 25 de ani conducea un autoturism care era tractat de un alt vehicul, însă a pierdut controlul și a lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice. Polițiștii au constatat că tânărul nu avea permis de conducere. În plus, etilotestul a indicat 0,67 miligrame de alcool pur per litru de aer expirat. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal.
La Călan, polițiștii au depistat un tânăr de 16 ani care conducea un moped în Strei-Săcel, fără să dețină permis. Tot în Călan, un bărbat de 34 de ani a fost oprit la volanul unei mașini fără plăcuțe de înmatriculare. Verificările au arătat că autoturismul nu era înmatriculat în România.
La Deva, un bărbat de 30 de ani a ajuns în atenția polițiștilor după ce a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un pod, pe bulevardul 22 Decembrie. Testarea cu etilotestul a indicat 0,93 miligrame de alcool pur per litru de aer expirat. Șoferului i-au fost recoltate probe biologice, iar polițiștii au deschis dosar penal.
Potrivit IPJ Hunedoara, cercetările continuă în toate cazurile, sub coordonarea unităților de parchet competente.

