Mai mulți cetățeni străini, ascunși într-un camion, depistați de polițiștii de frontieră de la PTF Borș II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au descoperit 46 de cetățeni străini care încercau să treacă ilegal frontiera ascunși într-un automarfar condus de un şofer turc.

La data de 19.03.2021, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean turc, conducând un automarfar înmatriculat în Turcia. Conform documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta cuve pentru mașini de spălat, pe ruta Turcia-Suedia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în compartimentul pentru marfă, patruzeci și șase cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Borș, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Irak, Siria, Somalia și Turcia, cu vârste cuprinse între 7 și 54 de ani.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *