Un tânăr hunedorean s-a răsturnat cu mașina în râu

În  miezul nopții de marți, Poliția Oraşului Petrila a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Jieţ, din Petrila, a avut loc un accident rutier.

La fata locului s-au deplasat agenţii de poliţie rutieră, care au identificat autoturismul implicat în evenimentul rutier, (care era răsturnat în albia râului Jieţ),  iar în apropiere de acesta a fost identificat conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Petrila, care acuza dureri.

Tânărul – care nu posedă permis de conducere – a fost transportat la Spitalul de Urgenta Petroşani, pentru acordarea îngrijirilor medicale (din cauza leziunilor suferite în urma accidentului, acesta nu a putut fi testat alcoolscop, dar i-a fost recoltată o probă biologică de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei).

 

Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.