Măsuri importante care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2020

Creşterea salariului minim şi eliminarea supra-impozitării contractelor part-time sunt câteva dintre măsurile noi care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2020.

Preşedintele a promulgat legea care prevede eliminarea supraimpozitării contractelor part-time.

Astfel, au fost abrogate articolele care impun plata CAS şi CASS pentru salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în baza unor contracte de muncă cu timp parţial sau în acord, la nivelul salariului minim brut.

Totodată, de la 1 ianuarie, salariul minim brut lunar va creşte la 2.230 lei de la 1 ianuarie, de la 2.080 lei anul trecut, potrivit unei HG publicate în decembrie 2019 Monitorul Oficial.

Pentru personalul cu studii superioare, salariul minim brut rămâne la 2.350 lei brut lunar. Salariul minim diferenţiat pentru angajaţii din construcţii, de circa 3000 minim brut lunar, va fi păstrat în continuare la acest nivel.

La nivel naţional, câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna octombrie de 3.116 lei, în urcare faţă de luna precedentă cu 34 lei (+1,1%), arată datele transmise recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Tot de la 1 ianuarie, alocaţiile pentru copii vor creşte anual, cu rata medie a inflaţiei.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *