Materiale sanitare de peste 10.000 de lei pentru cabinetele medicale din școli și grădinițe

Direcția de Asistență Socială Deva a semnat, marți, 30 august 2022, contractul pentru furnizarea de materiale sanitare necesare bunei desfășurări a activității în cabinetele medicale școlare din municipiul Deva, aflate în subordinea instituției.

Obiectul contractului: furnizarea a 32 de tipuri de materiale sanitare pentru cabinetele medicale din școli și grădinițe – potrivit solicitărilor medicilor și în conformitate cu baremul pentru dotarea cabinetelor medicale școlare, prevăzut de legislația în vigoare.

Informații cu privire la denumirea produselor, precum și cantitățile achiziționate sunt disponibile și pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Achiziții publice.

Valoarea contractului: 10.745,53 lei (fără TVA). Prețul contractului este ferm – deci, nu va suferi modificări sau ajustări – și va fi suportat de la bugetul local al Municipiului Deva.

Durata contractului: de la data semnării (30 august 2022) până la data de 15 decembrie 2022.

Materialele sanitare vor fi furnizate de S.C. „Alfamed Clinic” S.R.L., din localitatea Gemenele, județul Brăila și vor fi distribuite în cabinetele medicale din școli și grădinițe începând cu data de 5 septembrie 2022.

În prezent, toți elevii și preșcolarii înscriși la școlile și grădinițele din municipiul Deva beneficiază de consultații și tratamente GRATUITE în cabinetele școlare de medicină generală și dentară.

Asistența medicală școlară este asigurată de 7 medici (dintre care doi stomatologi) și 24 de asistente medicale – angajați ai Direcției de Asistență Socială Deva.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *