Medicul Virgil Musta trage un semnal de alarmă privind numărul mare de forme severe şi critice de COVID-19

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, care de la începutul pandemiei de coronavirus şi până în prezent a vindecat peste 600 de pacienţi infectaţi cu coronavirus, a tras un semnal de alarmă privind numărul mare de forme severe şi critice de COVID – 19.

„Suntem într-o perioadă dificilă, în care numărul de cazuri de infecţie Covid-19 au crescut alarmant şi în judeţul Timiş. Consecutiv a crescut şi numărul de forme severe şi critice, precum şi de decese. Toate acestea se datorează şi faptului că o parte dintre concetăţeni nu repectă nicio regulă, dând crezare fake news-urilor, teoriilor conspiraţiei sau falselor îndemnuri la libertate. Fiecare este liber să facă ce vrea cu viaţa şi sănătatea lui, până în punctul în care pui în pericol sănătatea celorlalţi. Este în primul rând vorba despre respectul pentru ceilalţi, care ar trebui să primeze, indiferent de măsurile impuse sau nu de autorităţi”, a scris, vineri, pe Facebook, medicul Virgil Musta.

Medicul s-a referit şi la situaţia dificilă în care se află Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, care a ajuns să nu mai aibă locuri disponibile.

„Această zonă dedicată Covid a devenit neîncăpătoare, atât pe secţie, cât şi pe ATI şi va trebui să reconfigurăm din nou circuitele şi organizarea şi să extindem din nou paturile de pe secţii şi de pe ATI dedicate numai covid, fiind nevoiţi din nou să transferăm către alte spitale pacienţii internaţi cu alte afecţiuni. Nu ne-am dori acest lucru, pentru că au de suferit în primul rând aceşti pacienţi. Dacă capacitatea de la noi va fi ocupată (situaţie pe care evident că nu ne-o dorim), vom avea nevoie de ajutor de la spitalele desemnate ca fiind de suport pentru pacienţi covid (ex. Spitalul CFR sau chiar Spitalul Militar de campanie)”, a mai scris Musta.

Medicul precizează că a fost concepută şi o platformă informatică pentru pacienţii Covid din spital.

„Am conceput şi o platformă informatică dedicată, unică în România, pe care am folosit-o în spital pentru a ne ajuta să avem un management mult mai bun al pacienţilor Covid în spital, iar acum şi în afara lui, încercăm să implementăm rapid şi soluţii de telemedicină între spitale, astfel încât să nu trebuiască să mutăm anumiţi pacienţi, cât şi alte măsuri punctuale care să ne ajute să fim mai pregătiţi decât am fost acum 3-4 luni. Aşadar, încercăm să ne facem treaba, cât de bine putem, deşi nu e deloc uşor, din diverse motive. Cu toate aceste eforturi ale medicilor, eu sunt conştient că gestionarea cu succes acum şi pe mai departe a pandemiei depinde în ceea mai mare măsură de atitudinea responsabilă a majorităţii populaţiei. Este în continuare un efort comun şi sunt convins că tot împreună vom reuşi!”, a mai scris, la final, Musta.

La Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, toate locurile destinate pacienţilor cu coronavirus sunt ocupate, astfel că toate cazurile uşoare sunt preluate de spitalele suport. De asemenea, toate locurile din Secţia de Terapie Intensivă sunt ocupate.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *