In memoriam: Constantin Dinu Brătianu – „Să ne cunoaștem eroii”

Luni, 14 ianuarie 2019, la sediul Organizației PNL a Municipiului Hunedoara va fi organizat un simpozion cu tema: “In memoriam: Constantin Dinu Brătianu”, fruntaș liberal, martir al represiunii comuniste, de la nașterea căruia astăzi, 13 ianuarie 2019, se împlinesc 153 de ani. Vezi aici

Acțiunea se înscrie în Campania „Să ne cunoaștem eroii”,  demarată de Organizația Femeilor Liberale din județul Hunedoara, în Anul Centenar. Reamintim că primul eveniment al acestei campanii a fost susținerea financiară și lansarea excepționalei lucrări a istoricului Dr. Ioachim Lazăr, ”Hunedorenii și Marea Unire”.

Inițiatoarea campaniei, Eleonora-Carmen Hărău, declara la lansarea acțiunii “Ca senator liberal, vă invit pe toți aceia care apreciați importanța campaniei să vă alăturați pentru a construi împreună, fără limită de timp, o platformă de educație istorică și patriotică. România în care noi trăim a fost construită și păstrată prin sacrificiul unor înaintași despre care românii știu foarte puțin. Adevărata istorie, ascunsă publicului larg în perioada comunistă, trebuie adusă în fața românilor ca bază pentru consolidarea responsabilității față de modul în care, la rândul nostru, vom preda România spre generațiile viitoare!”

Petre-Lucian Gherman, președintele Organizației PNL din municipiul Hunedoara, care este, totodată, și candidatul desemnat de către liberali pentru postul de primar al Hunedoarei la următoarele alegeri, a declarat: „Consider că noi, liberalii, avem o datorie de onoare să facem cunoscute în primul rând colegilor noștri mai tineri dar și publicului larg, personalități ale istoriei noastre naționale, ale căror merite au fost șterse practic din memoria publică de către propaganda comunistă. De această data, vom vorbi despre un fruntaș liberal! Le felicit pe colegele care s-au implicat în organizare și le asigur de tot sprijinul meu!”

Campania “Să ne cunoaștem eroii!” este susínută mediatic de Replica – InfoHd

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *