Micuții românași de la Grădnița cu Program Prelungit din Simeria au sărbătorit Centenarul Marii Uniri

Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit din Simeria au sărbătorit astăzi Centenarul Marii Uniri. Pregătirile pentru aceasta sărbătoare au debutat în urmă cu trei zile, când copiii au început să realizeze lucrări practice și artistico-plastice, la nivelul fiecarei grupe: mică, mijlocie și mare. Lucrările lor au fost expuse și admirate de părinți, în mica simeză de la grădiniță.

Dimineața a debutat la grădiniță cu poezii și cântece sub îndrumarea doamnelor educatoare, apoi copiii împreună cu părinții, ținând în mână stegulețe, s-au deplasat în centrul orașului, la Centrul de Afaceri.

Aici, preșcolarii s-au grupat, realizând un drapel, având în mână baloane cu heliu în cele trei culori ale drapelului Romaniei. Copiii au lansat baloanele colorate care s-au înălțat liber spre cer.

La întoarcere, în clădirea grădiniței, copiii au fost așteptați cu tradiționalele și gustoasele gogoși românești.

În desfășurarea acestei acțiuni au fost implicate dna Directoare Felciuc Emilia și doamnele educatoare: Haragus Rodica, Avram Flavia, Susan Diana, Vegh Roxana, Lazar Viorica, Bostan Valentina, Danciu Cornelia, Lugojan Dorina, Oltean Adriana, Alexiuc Maria.

 

Grădnița cu Program Prelungit din Simeria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *