Federaţia Solidaritatea Sanitară transmite o „atenţionare publică”: Tendinţa de migraţie a personalului medical a revenit la un nivel alarmant

Federaţia Solidaritatea Sanitară transmite, sâmbătă, o „atenţionare publică”, afirmând că tendinţa de migraţie a personalului medical a revenit la un nivel alarmant.

„Atenţionare publică: Tendinţa de migraţie a personalului medical a revenit la un nivel alarmant! Asemenea tuturor cetăţenilor din această ţară, angajaţii din sănătate sunt afectaţi de scăderea continuă a puterii de cumpărare. Ea este ivită pe fondul absenţei intervenţiilor corective la adresa veniturilor salariale (în sensul creşterii lor) în contextul inflaţiei”, a transmis, sâmbătă, Federaţia Solidaritatea Sanitară.

Sindicaliştii afirmă că „această situaţie a determinat reluare tendinţei (accentuate) de migraţie a personalului medical, cea mai importantă creştere fiind înregistrată în rândul asistentelor medicale”.

„Precizăm că scăderea forţei de muncă din sectorul public de sănătate nu afectează doar personalul medical, extinzându-se şi la restul categoriilor de personal. Pe primul loc la această categorie se află personalul auxiliar sanitar, alături de scăderea puterii de cumpărare ca factor ce determină reducerea motivaţiei de a rămâne în sistem intervenind şi nemulţumirile din ce în ce mai ample faţă de rămânerea în urmă în privinţa acordării creşterilor salariale”, au mai transmis sindicaliştii.
Potrivit acestora, situaţia este similară în cazul personalului nemedical (TESA).
„Spre exemplu, în ultima lună s-a înregistrat un număr semnificativ de demisii în rândul angajaţilor specializaţi în resurse umane. Absenţa intervenţiilor corective necesare amplifică continuu această problemă, reprezentând o ameninţare în creştere la adresa capacităţii serviciului public de sănătate”, au mai transmis sindicaliştii.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *