Mii de pachete cu țigări confiscate la frontiera de nord

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat la frontiera verde, 18.000 pachete de ţigări provenite din contrabandă, în valoare de 210.600 lei.

În cursul nopții trecute, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 03.30, polițiștii de fronrieră aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat au observat, pe direcția localității Sighetu Marmației, opt persoane care au trecut apa râului Tisa din Ucraina în România transportând, în spate, colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, fapt pentru care colegii noștri au executat șase focuri de avertisment în plan vertical cu armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Persoanele au abandonat coletele și au fugit în direcții diferite, iar ulterior au trecut înot apa râului Tisa, ajungând pe teritoriul statului vecin.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

La fața locului, poliţiştii de frontieră au descoperit 24 de colete cu țigarete, fapt pentru care s-a luat măsura transportării acestora la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor cu țigări, s-a constatat că acestea conțin 18.000 pachete țigări, marca Jin Ling, având aplicate timbre specifice magazinelor de tip duty free. Valoarea țigărilor se ridică la 210.600 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.

În continuare, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *