Ministerul de Finanţe anunţă că persoanele se pot înregistra în Spaţiul Privat Virtual prin sistem video

Ministerul de Finanţe anunţă că persoanele se pot înregistra în Spaţiul Privat Virtual prin sistem video şi, în plus, 30 de impozite şi contribuţii se pot plăti cu cardul bancar, prin interconectarea cu ghiseul.ro.
Ministerul de Finanţe anunţă că persoanele se pot înregistra în Spaţiul Privat Virtual prin sistem video. 30 de impozite şi contribuţii se pot plăti cu cardul

Sistemele sunt gata, dar vor fi funcţionale după ce Ordinul ministrului va fi publicat în Monitorul Oficial.

„Persoanele înregistrate în Spaţiul Privat Virtual vor putea face plata obligaţiilor fiscale la buget direct cu cardul bancar prin interconectarea cu ghiseul.ro, soluţie care va permite achitarea a peste 30 de impozite şi contribuţii. Totodată, Ministerul Finanţelor Publice  implementează înrolarea în SPV cu ajutorul identificării în sistem video a persoanelor sau reprezentanţilor unor companii sau entităţi fără personalitate juridică”, a anunţat Ministerul de Finanţe.

În spaţiul virtual, la accesarea serviciului “Plata obligaţiilor fiscale”, se va afişa pagina de pornire, în care trebuie ales CNP-ul pentru care se doreşte plata. În cazul persoanelor care se autentifică în SPV cu NPOTP (nume, parola şi OTP), în listă apare doar CNP-ul titularului de cont.

La apăsarea butonului „Afişare obligaţii restante, se afişează lista obligaţiilor ce pot fi plătite prin platforma ghiseul.ro, şi care cuprinde peste 30 de poziţii, de la impozitul pe venituri, la contribuţii, accize colectate şi până la plata unor penalităţi.

La apăsarea butonului „Plăteşte”, utilizatorul va fi direcţionat către serviciul de plată online al platformei ghiseul.ro, unde are de bifat căsuţa „Aprob plata şi sunt de acord cu termenii şi condiţiile de utilizare” şi butonul „Plateste”. Din această pagină nu mai există posibilitatea întoarcerii la serviciul disponibil în SPV.

„În acelaşi timp, populaţia va avea opţiunea să se înregistreze online în SPV printr-o verificare video în baza documentelor transmise şi/sau informaţiilor comunicate pe baza acordului privind prelucrarea datelor cu caracter personal”, arată ministerul.

Dacă informaţiile referitoare la datele de identificare ale persoanei juridice, ale entităţii fără personalitate juridică sau ale persoanei fizice sunt validate, dar informaţiile referitoare la calitatea de reprezentant sau calitatea de împuternicit nu se pot verifica ori informaţiile furnizate sunt insuficiente sau din verificarea documentelor justificative prezentate opţional rezultă că acestea conţin date incomplete sau incorecte, se notifică solicitantul la adresa personală de e-mail, în termen de cinci zile de la înregistrare, cu privire la completarea informaţiilor sau cu privire la faptul că aprobarea cererii de înregistrare se face la ghişeu ori prin identificare vizuală online.

În cazul în care aprobarea cererii de înregistrare se face prin identificarea vizuală online, organul fiscal iniţiază procesul de recunoaştere prin sistem video cu persoana care a desemnat sau împuternicit solicitantul, în scopul confirmării calităţii atribuite acestuia. În acest sens, organul fiscal notifică atât solicitantul, cât şi entitatea care l-a desemnat/împuternicit la adresele de e-mail, completate în cererea de înregistrate, în termen de cinci zile de la înregistrare, ai arată ministerul.

După aprobarea cererii de înregistrare prin identificare vizuală online, reprezentantul legal/reprezentantul desemnat/împuternicitul utilizează sistemul video oferit pe platforma informatică dedicată. În această situaţie, persoana fizică trebuie să se programeze online, prin intermediul aplicaţiei disponibile pe site-ul ANAF selectând data şi ora la care este disponibilă pentru a fi iniţiată procedura de identificare vizuală online.

În cazul în care identificarea vizuală online s-a realizat cu succes, se procedează la aprobarea cererii şi se transmite un mesaj contribuabilului pe adresa personală de e-mail.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *