Ministerul Dezvoltării a aprobat finanţarea a încă 19 creşe moderne. O localitate din județ se află pe lista aprobată

Ministerul Dezvoltării a aprobat finanţarea a încă 19 creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul naţional de construire de creşe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat joi ministrul Cseke Attila. Acestea se alătură celor 60 de creşe aprobate din bugetul naţional şi celor 124 cu finanţare europeană, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ceea ce reprezintă un total de 203 creşe finanţate până în prezent, precizează instituţia într-un comunicat oficial.

Astfel, în municipiile Târgu Jiu şi Satu Mare, va fi construită câte o creşă mare (pentru câte 100-110 copii), iar localităţile Chişineu-Criş, Fântânele, Ineu, Braşov, Sfântu Gheorghe, Sântana de Mureş, Călimăneşti, Lupeni şi Sighişoara vor beneficia de câte o creşă medie (fiecare cu o capacitate de 70 de copii). Totodată, câte o creşă mică (pentru câte 40 de antepreşcolari) va fi finanţată în Lipova, Valea lui Mihai, Târgu Lăpuş, Căpleni, Perieni, Ghelinţa, Ulmi şi Dumbrava.

„Prin construcţia acestor 19 creşe, creăm 1.170 de noi locuri pentru copiii din aceste localităţi”, a precizat ministrul dezvoltării.

Ministerul Dezvoltării construieşte creşe moderne şi prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parţial din surse regenerabile, a precizat ministrul dezvoltării.

În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un amplu program pentru construirea de creşe, prin care vor creşte semnificativ locurile din creşele de stat. Creşele vor fi construite după un proiect tip, elaborat de minister, care vine în ajutorul autorităţilor publice locale şi care va diminua timpul necesar construcţiei.

Lista celor 19 creşe este disponibilă AICI

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *