Ministerul Educaţiei propune modificări la Legea educaţiei

Ministerul Educaţiei propune mai multe modificări la Legea educaţiei, majoritatea vizând transportul elevilor. De asemenea, se propune gratuitate pentru elevi la muzee, concerte, spectacole şi alte manifestări organizate de instituţii publice.

Ministerul Educaţiei a anunţat, vineri seară, că propune o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Ministerul propune gratuitate pentru elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, la serviciile publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, precum şi transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

„Ca element de noutate, acordarea sumelor de bani pentru transport se face în avans, cu decontare în luna următoare pentru elevii care fac naveta, respectiv elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu. Elevilor li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi, pe durata cursurilor şcolare, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi. Elevilor care locuiesc la internat sau în gazdă li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru”, a transmis Ministerul.

Un alt element de noutate este faptul că se decontează cheltuielile de transport şi pentru distanţe mai mari de 50 de km.

„Astfel, în situaţia în care elevii se deplasează de la domiciliu către unitatea de învăţământ la distanţe mai mari de 50 km beneficiază de decontarea sumei aferente distanţei de 50 km, la care se adaugă 1 leu/km/lună. Operatorii de transport rutier vor avea obligaţia să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună şi să asigure transportul rutier al elevilor. În acest sens, s-a stabilit faptul că autorităţile de reglementare în domeniul asigurării transportului vor stabili normele de aplicare şi de monitorizare a modului în care operatorii de transport rutier vor respecta noile prevederi legale”, precizează Ministerul Educaţiei.

Potrivit instituţiei, sumele de bani de care urmează să beneficieze elevii, acordate în avans/lună, calculate în funcţie de distanţa de la domiciliu la unitatea de învăţământ preuniversitar pornesc de la 30 de lei pentru 3 km şi ajung la 171 de lei pentru 50 de km.

Ministerul Educaţiei a mai propus ca elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat, precum şi elevii etnici români din afara graniţelor ţării care sunt bursieri ai statului român să beneficieze de gratuitate pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, de operă, de film şi la alte manifestări culturale şi sportive, organizate de instituţii publice.

„În acest context subliniem faptul că sumele pentru naveta elevilor se acordă în avans, indiferent de tipul de transport, respectiv transport interjudeţean sau intrajudeţean, asigurându-se în acest fel realizarea dreptului la educaţie. De asemenea, în condiţiile în care principiul general/de bază în stabilirea cuantumului unui abonament constă în calcularea, de regula, la un nivel de 60% din tariful aferent sumei valorii biletelor de transport pentru numărul de zile lucrătoare dintr-o lună (21-22/30-31), există situaţii în care tariful corespunde unui număr total de zile/luna (30-31), fără niciun fel de reducere specifică principiului abonamentelor lunare (exemplu judeţ CT, unde tariful pe o distanţă de cca. 6 km Cumpăna-Constanţa s-a impus la valoarea de 170 lei/lună)”, se mai arat în documentul transmis de MInister.

Instituţia solicită ”reanalizarea tarifelor în aceste situaţii punctuale care constituie abateri de la principiul logicii concurenţiale, cu grave consecinţe cu privire la asigurarea dreptului la educaţie”.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *