Ministrul Apărării: Salariile militarilor vor creşte prin Legea salarizării, nu văd motive să avem plecări. Unii s-au grăbit

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat, vineri, că, prin Legea salarizării, veniturile militarilor vor creşte, ceea ce va duce şi la pensii mai mari, şi nu vede motive pentru care plecările din sistem să continue. El a precizat că unii dintre cei care s-au pensionat „s-au grăbit” şi nu au făcut o analiză pe termen lung.

„Odată ce Legea salarizării unitare îşi va produce efectele, salariile din sistemul de apărare vor creşte. Nu văd motive să avem plecări foarte mari din sistem. (…) Cred că unii dintre cei care s-au pensionat s-au grăbit şi nu au făcut o analiză pe termen mai lung”, a spus ministrul.

El a precizat că în cursul anului 2017 s-au pensionat 1.288 cadre militare, dintre care 998 au îndeplinit condiţiile de vârstă. Dintre aceşti 998 de militari, 155 au fost trecuţi în rezervă începând cu 1 iulie. În 2017 s-au pensionat 24 de generali, dintre care aproximativ jumătate s-au pensionat în ultimele două luni.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *