Ministrul Economiei: Pregătim un pachet de măsuri pentru relansarea economiei

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, Virgil Popescu, a declarat că economia românească a fost foarte afectată de criza generată de pandemia de coronavirus şi are o contracţie deja între 30 şi 40%, iar cele mai afectate domenii sunt: turismul, HoReCa şi transporturile în general.

„Suntem, evident că suntem afectaţi, chiar foarte afectaţi. A scăzut practic economia, putem să spunem că are o contracţie deja între 30 şi 40%. În perioada imediat după Paşte, am ajunge la vârful epidemiei, după care am putea vorbi de o pantă descendentă a acestei crize, pantă descendentă în care vrem să avem deja măsurile pregătite pentru relansarea economiei”, a declarat luni ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, Virgil Popescu, la Radio România Actualităţi, întrebat dacă a făcut o estimare a pierderilor provocate în economia românească până acum şi cât de mult suntem afectaţi.

Ministrul Economiei precizează că industria auto pare că îşi revine.

„Cel mai afectat domeniu cred că este acela de la început, domeniul turismului, domeniul HoReCa, transporturile de persoane, transporturile, avioanele, transportul de pasageri în general. Industria auto a fost foarte afectată, a fost oprită. Uşor, uşor, industria auto se pare că îşi revine. Ăsta este un lucru îmbucurător. Am primit semnale şi din teritoriu, de la industria auto de pe orizontală, de la componente, că se iau în calcul scenarii de pornire. Un mare producător din România, am pornit deja, începând din 13 aprilie, în Târgu Jiu în Caransebeş şi în Drobeta Turnu Severin, fac cablaje auto. Am informaţii, inclusiv de la Dacia că se pregătesc ca începând cu data de 21 să înceapă uşor producţia în zona de motoare şi cu mai puţini salariaţi, dar să înceapă producţia, ca şi companiile de care v-am spus înainte, dar în continuare avem domenii care sunt lovite: industria serviciilor. Gândiţi-vă că toate companiile, toate întreprinderile mici şi mijlocii care au fost lovite direct de coronavirus şi închise prin ordonanţele militare, practic ele sunt în momentul de faţă fără activitate”, a adăugat Virgil Popescu.

În ceea ce priveşte şomajul tehnic pentru zona bugetară, oficialul spune că Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor Publice lucrează la acest proiect.

„La ei putem găsi răspunsurile. Nu am văzut până acum textul ordonanţei, probabil că o să-l văd în cursul zilei de astăzi sau, dacă vom avea mâine şedinţa de guvern, evident pentru avizare, dar nu vă pot spune acum o cifră. Ce vă pot spune este că discut, eu cel puţin, la nivelul Ministerului Economiei discut cu prim-ministrul, şi cu ministrul fondurilor europene şi cu ministrul finanţelor publice, tocmai pentru a pregăti acest pachet de ajutorare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Din discuţiile pe care le-am avut vineri, sâmbătă, duminică, cu domnul prim-ministru şi cu domnul Boloş, suntem pe cale să pregătim un pachet, cel puţin pentru ajutor direct pentru IMM-uri de 750 de milioane de euro. Se discută, domnul ministru Boloş discută, în acest moment, la Bruxelles, acest lucru”, a precizat ministrul Economiei.

Potrivit ministrului, pachetele de măsuri vor pune accent pe relansarea economiei, astfel încât în cel mai scurt timp “să ajungem acolo unde am fost la începutul crizei”.

“(…) venim cu un pachet de măsuri care să acopere golul care a fost lăsat prin contracţia economiei. Noi dorim să repornim economia treptat, încet şi să ajungem la nivelul pe care l-am avut înainte. De asemenea, cred că este foarte important să ne gândim şi ce vom face în perioada post-criză şi ce vom face din punct de vedere strategic în România pentru perioada pe termen mediu şi pe termen lung, pentru că, ok, rezolvăm această criză, dar trebuie să ne gândim ce vom face în viitor cu economia României, pentru că, după părerea mea şi a colegilor mei din guvern, a prim-ministrului, nimic nu va mai fi la fel cum a fost înainte. Trebuie să vedem exact şi trebuie să încercăm, să zic aşa, să beneficiem de pe urma acestei pandemii. Eu cred că se vor reloca foarte multe industrii din afara Europei în zona europeană”, a afirmat Virgil Popescu.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *