Ministrul Educaţiei: Reluarea cursurilor, în funcţie de evoluţia pandemiei

Ministrul Educaţiei Monica Anisie a declarat marţi că data exactă privind reluarea cursurlor se va stabili în funcţie de evoluţia pandemiei şi măsurile luate de CNSSU. Scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea stării de urgenţă şi asigurarea tuturor măsurilor ca elevii, studenţii şi cadrele să fie în siguranţă. Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul ar putea avea loc în iulie şi nu vor viza materia semestrului al ll-lea.

”Am urmărit cu atenţie ce se întâmplă în celelalte state europene, pentru a corela măsurile pe care urmează să le luăm. În ultima perioadă am avut consultări cu partenerii ministerului, cu care am agreat măsurile care se impun odată cu reluarea cursurilor şi finalizarea cu succes a anului şcolar 2019 – 2020. Vreau să fac precizarea că data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcţie de evoluţia pandemiei şi măsurile luate de CNSSU. Scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea stării de urgenţă şi asigurarea tuturor măsurilor pentru ca elevii, studenţii şi cadrele didactice să fie în siguranţă”, a declarat ministrul.

Anisie a precizat că probele scrise ale Evaluării Naţionale şi Bacalaureatului ar putea fi organizate în luna iulie.

Programa nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea. Conform informărilor primite de la CNSSU, am emis un ordin de ministru prin care am anulat simulările evaluărilor naţionale, evaluările pentru clasele a II-a , a IV-a şi a VI-a şi olimpiadele naţionale”, a adăugat Monica Anisie.

Situaţia şcolară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul. Subiectele pentru tezele pentru al doilea semestru vor fi concepute doar din materia studiată până la 11 martie 2020, când au fost suspendate cursurile, a mai anunţat Monica Anisie.

Ministerul Educaţiei afirmă că MEN a fost în „strânsă legătură” cu profesorii şi cu inspectoratele şcolare pentru a se asigura că elevii fac cursuri online, Anisie a precizat că reprezentanţii Ministerului sunt „conştienţi” că accesul unora dintre elevi la noile tehnologii este unul dificil, motiv pentru care autorităţile au început să aloce tablete copiilor din medii dezavantajate.

„Demersurile Ministerului  Educaţiei nu se vor opri aici”, a subliniat Monica Anisie.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *