Ministrul Justiţiei despre abrogarea recursului compensatoriu: ”Lucrurile se îndreaptă către o lege”

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a declarat marţi, după ce proiectul care abrogă legea recursului compensatoriu a trecut de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, că lucrurile se îndreaptă către o lege adoptată de Parlament, nu către o OUG, şi a anunţat că va informa CEDO că o atfel de măsură a fost necesară din cauza stării de nesiguranţă. Vicepremierul Raluca Turcan le cere tuturor deputaţilor să voteze, miercuri, în plen, proiectul PNL de abrogare a recursului compensatoriu. „Este obligatoriu ca această lege aberantă a recursului compensatoriu să fie oprită definitiv, pentru că ea produce victime zilnic!”, spune Turcan.

Proiectul care abrogă legea recursului compensatoriu a fost adoptat în Comisia juridică a Camerei cu unanimitate de voturi, urmând să intre în dezbaterea plenului.
„După cum vedeţi, se îndreaptă lucrurile către o lege. O să merg în primul rând să informez CEDO de ce s-a ajuns la acestă lege şi ce avem de gând să fecem în sistemul penitenciar – să creştem numărul de locuri şi mai ales să îmbunătăţim condiţiile. Este nevoie de un management mult mai aplicat privind imbunătăţirea condiţiilor de detenţie”, a afirmat Cătălin Predoiu.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *