Ministrul Mediului despre termocentrala Mintia

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, susține că termocentrala de la Mintia nu poate obține avizul de mediu tocmai din cauza nerealizării investițiilor necesare în acest sector. Oficialii Complexului Energetic Hunedoara au solicitat emiterea avizului de mediu, însă în zadar date fiind condițiile actuale.

”Deoarece CEH – SE Deva Mintia nu a realizat investițiile de mediu, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 278/ 2013 privind emisiile industriale, pentru a  fi parcursă procedura de emitere a AIM. Având în vedere litigiile aflate pe rol, pentru evitarea unei dispoziții de încetare a activității la Sucursala Electrocentrale Deva – Mintia, Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara a evitat respingerea solicitării de emitere a AIM pentru IMA 2 și IMA 3, procedând la solicitarea unor completări. CEH – Sucursala Electrocentrale Deva – Mintia a transmis un răspuns, dar acesta nu este în măsură să aducă clarificările necesare pentru a putea continua procedura de emitere a AIM”, arată  ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

Garda de Mediu a dispus în anul 2015 supendarea activității termocentralei. De atunci, oficialii CEH încearcă în instanță anularea procesului verbal. În mai va avea loc un nou termen în acest dosar.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *