Ministrul Muncii: Anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii în vigoare

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că legea care prevede majorarea cu 40 de procente a punctului de pensie va fi, „cel mai probabil”, prorogată. Turcan anunţă că joi va emite ordinul de ministru în baza căruia se va putea face recalcularea tuturor pensiilor, în aşa fel încât să se elimine inechităţile din sistem.

„În acest moment aş putea spune că anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii în vigoare, iar legea care a fost vânturată în faţa a milioane de pensionari într-un mod cât se poate de cinic, practic, va fi cel mai probabil prorogată, astfel încât în paralel cu calcularea pensiilor pe actuala formulă, să pregătim o nouă lege a pensiilor, sustenabilă din punct de vedere financiar, care să aducă contributivitate şi echitate în sistemul de pensii, iar undeva anul viitor pensiile să intre la plată în acest sistem nou, în baza unei noi legi a pensiilor. Mâine voi declanşa ceea ce trebuia făcut încă din iulie, cred, 2019 şi anume să dau un ordin de ministru prin care să fie revizuite, evaluate toate dosarele de pensie”, a afirmat Raluca Turcan, miercuri seară, la TVR.

Aceasta a precizat că legea în vigoare este Legea 263, iar majorarea pensiilor este prevăzută în Legea 127.

Ministrul Muncii a menţionat că recalcularea pensiilor „este un proces extrem de laborios” pentru care va fi nevoie de suplimentarea temporară a personalului caselor de Pensii cu 500-1.000 de persoane la nivel naţional.

„Nu se operează scăderi de pensii. Se realizează o recalculare pe mai mulţi indicatori care să asigure reflectarea în valoarea pensiei a contributivităţii”, a explicat ministrul.

Ea a precizat că nu vor exista situaţii în care pensiile să scadă în urma recalculării, ci unele pensii „vor rămâne pe loc”, în timp ce altele se vor majora.

„Nicio pensie nu va scădea. Este un principiu pe care noi l-am asumat”, a dat asigurări Raluca Turcan.

Ea a adăugat că viitoarea formulă de calcul care va fi introdusă în noua lege a pensiilor va fi negociată cu toate partidele din coaliţie şi cu partenerii sociali.

Turcan a răspuns şi demersului făcut de PSD de a prezenta un proiect alternativ de buget care ar indica surse pentru majorarea pensiilor, Turcan afirmând, în acest context, că „pe cei de la PSD nu îi doare gura să spună absolut nimic în momentul de faţă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *