Ministrul Muncii: „Următoarele pensii vor ajunge şi mărite şi la timp”

Ministrul Muncii Violeta Alexandru dă asigurări că următoarele pensii vor ajunge şi mărite şi la timp, subliniind că pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni despre pensiile din septembrie, ci respect. Ea are şi un mesaj pentru ”poştaşii care le (mai) spun pensionarilor că nu vor primi pensiile la timp”.

„Vor ajunge la timp! Următoarele pensii vor ajunge şi mărite şi la timp. Aud că strategii PSD sugerează pregătirea liniei de atac contra Guvernului pe tema întârzierilor în plata pensiilor din luna septembrie. Ar cheltui oricât ca să câştige politic şi speră că nu va funcţiona, până la capăt, mobilizarea pe care am făcut-o. Cu o mână de oameni serioşi din CNPP cărora le mulţumesc pentru tot efortul din aceste zile! De dragul câştigului politic, PSD s-ar bucura dacă întârzie livrarea pensiilor în septembrie”, a scris ministrul pe Facebook.

Ea afirmă că ”pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni despre pensiile din septembrie”.

„Merită respect! Respectul se câştigă prin seriozitate”, adaugă Violeta Alexandru.

Ea prezintă şi imagini cu taloane de pensie pregătite pentru a pleca spre Poşta Română şi de acolo la pensionari.

„Sunt într-o permanentă legătură la nivelul conducerii Poştei şi văd că se implică punându-şi la punct ultimele detalii. Îi rog pe poştaşii care le (mai) spun pensionarilor că nu vor primi pensiile la timp, să rămână angajaţi serioşi. Am cunoscut mulţi angajaţi serioşi în Poştă. Celor care au intrat în campanie electorală sau celor care sunt obişnuiţi să nu aibă încredere, le spun că #sepoate face treabă şi în administraţie sau în companiile de stat. Cu seriozitate, în fiecare zi – nu din când în când – şi cu un autentic spirit de echipă”, conchide ministrul Muncii.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *