Ministrul Sănătății, despre raportarea infecţiilor nosocomiale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat marţi în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre raportarea infecţiilor nosocomiale, că trendul în ultimii 10 ani a fost crescător, dar am plecat de la cifre foarte mici, în condiţiile în care 0,2% din pacienţii români aveau astfel de infecţii în urmă cu 10 ani şi acum am ajuns să raportăm 1,3%, media în Uniunea Europeană fiind de 7%. Ministrul Sănătăţii a explicat că există o diferenţă între sudul şi nordul continentului, unde se folosesc puţine antibiotice, în timp ce la noi se folosesc multe antibiotice, astfel că suntem pe locul doi în acest top, după Cipru.

„S-a schimbat în mod clar ceva, trendul în ultimii 10 ani a fost crescător, dar am plecat de la cifre foarte mici, 0,2% din pacienţii români aveau astfel de infecţii în urmă cu 10 ani şi acum am ajuns să raportăm 1,3%. E o creştere, dacă te uiţi pe un grafic, suntem încă departe de ceea ce se ăntâmplă în UE, unde media acestor infecţii este 75”, a precizat ministrul.

Alexandru Rafila a arătat că ”se minţea foarte mult din diverse motive, mentalitatea, teama de a spune adevătul şi reacţia opiniei publice.

„Dacă pui presiune pe un om care este din sistem care aduce la cunoştinţă acest lucru şi încearcă să găsească soluţii să nu se extindă acel focar data viitoare o să fie reticent în a raporta infecţia, este o reacţie normală de apărare şi trebuie să lucrăm mult la comunicare, la înţelegerea situaţiei. O să vedeţi noul ordin de ministru care stabileşte criteriile de performanţă ale managerilor, care stimulează raportarea acestor infecţii”, a afirmat Rafilla.
Despre situaţia acestor infecţii din spitale, ministrul a spus că ”noi stăm mai prost din punctul de vedere al cauzelor, bacteriile fiind  multirezistente la antibiotice, la toate antibioticele.

Ministrul Sănătăţii a explicat că există o diferenţă între sudul şi nordul continentului, unde se folosesc puţine antibiotice, în timp ce la noi se folosesc multe antibiotice, suntem pe locul doi şi doar Ciprul ne depăşeşte. Rafila a adăugat că acelaşi lucru se întâmplă în Grecia, Bulgaria, Italia, Cipru.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *