Ministrul Sănătăţii: Pregătim un proiect de lege pentru a ne conforma recomandărilor CCR

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat vineri că la acest moment numărul de locuri în terapie intensivă în Bucureşti este scăzut, că mergem spre o rată de transmitere a COVID-19 de 1,4, care s-a dublat în ultimele trei săptămâni, precizând că avem în continuare focare. El a anunţat că Guvernul pregăteşte un proiect de lege pentru a se conforma recomandărilor Curtii Constituţionale şi a defini mai clar noţiunile de boală transmisibilă, carantină, dar că izolarea rămâne de bază. De asemenea, a precizat că, dacă evoluţia îmbolnăvirilor va permite, vor fi decise noi măsuri de relaxare, inclusiv în ceea ce priveşte restaurantele, tot aşa cum, dacă situaţia o va impune, starea de alertă poate fi prelungită.

„Astăzi s-a făcut o altă evaluare, în care am constatat că atât partea medicală, cât şi parte de populaţie au în continuare acea tendinţă de a menţine doar parţial aceste restricţii. Avem un număr de cazuri crescut în ultima săptămână. Avem un început de transferuri de pacienţi din terapii intensive din diferite spitale către alte spitale care au locuri în aceste terapii intensive. Avem un număr scăzut de locuri la terapiile intensive din Bucureşti. Rămân şi intervin cu aceleaşi recomandări. Putem gestiona acest număr de cazuri, dar recomandarea rămâne aceeaşi. Haideţi să menţinem acele principii, acele reguli de distanţare fizică, precum şi aceloraşi recomandări. Suntem într-un moment în care cu toţii trebuie să gestionăm o situaţie. A fost 1 iulie. Trebuiau să existe nişte măsuri de relaxare. Le-am amânat. Am avut discuţii cu toţi factorii decizionali, cu toţi agenţii economici, precum şi asociaţiile implicate în acest moment”, a menţionat Tătaru.
El a făcut un apel la menţinerea distanţării fizice.
„Referitor la deciziile CCR şi motivarea apărută ieri, în care se specifică că necesită nişte clarificări şi o mai mare previzibilitate, ţin să menţionez că lucrăm în acest moment la un proiect de lege şi avem acea rugăminte ca toţi factorii implicaţi, Parlament, opinie publică să se implice activ pentru a gestiona o situaţie pe care, în acest moment, o controlăm. Tot ce ţine de carantină, tot ce ţine de izolare la domiciliu, rămân în continuare ca şi recomandări, atât pentru populaţia civilă, cât şi pentru partea şi corpul medical. Avem un corp medical care deţine în acest moment controlul, deţine în acest moment evaluarea unor pacienţi infectaţi cu COVID-19, dar interpretarea particulară sau personală a fiecăruia dintre noi a acestor decizii, poate duce la efecte nedorite. Recomand corpului medical ca fiecare pacient să beneficieze de tot ce înseamnă explicaţie vis a vis de carantină, de boală transmisibilă, de ceea ce înseamnă izolare la domiciliu”, a afirmat Tătaru.
El a a subliniat că până la noi clarificări, rămâne acel articol penal privind zădărnicirea combaterii bolilor, rămâne izolarea la domiciliu.
„Ne pregătim pentru un proiect legislativ care să definească boală transmisibilă, tratament, carantină, izolare. Reglementările care nu sunt conforme, suntem în măsură să le putem reaşeza legislativ, dar avem nevoie de colaborarea dumneavoastră tocmai pentru a putea gestiona acest moment. Avem în continuare focare care se nasc, dincolo de cele pe care le ştiam, cele vechi. Ţine doar de noi în respectarea acestor reguli”, a precizat ministrul.
Referitor la pacienţii asimptompatici, Tătaru a precizat că se poate face o externare la cerere, în condiţiile în care şi medicul, şi pacientul îşi asumă acea externare.
”Atâta timp cât vor respecta o izolare la domiciliu, îşi pot asuma o externare. Contextul actual cu motivaţia CCR, ne face să avem recomandările strict epidemiologice, medicale, dincolo de cele legislative. Izolarea trebuie să continue, iar recomandările pe care le-am făcut pentru toţi pacienţii cu simptome uşoare sau cei deveniţi asimptomatici care se externează să rămână de bază. Recomandarea de izolare nu e doar o recomandare strict medicală. Tot ce înseamnă criteriu epidemiologic este cel care ne indică faptul că măsurile de izolare, într-o primă fază, 14 zile, sunt cele care au dus la rezultatele pe care le-am avut. Dacă acum trei săptămâni aveam acea rată de transmitere 0,6 – 0,7 astăzi mergem spre o rată de transmitere de 1,4. Am putut vedea recomandările UE, tot ce înseamnă state comunitare, state terţe pentru izolare şi carantinare. Acea izolare pe care am păstrat-o şi noi rămâne de bază”, a explicat el.
În ceea ce priveşte noi măsuri de relaxare şi redeschiderea restaurantelor, ministrul Sănătăţii a afirmat: „Suntem la trei săptămâni de creştere a cazurilor. Suntem la trei săptămâni unde o parte  din cei care şi-au dat acordul pentru deschiderea operatorilor au respectat aceste măsuri. Evaluăm creşterea cazurilor, incubaţia de 14 zile. În măsura în care evoluţia ne va permite, vom merge cu relaxări, inclusiv acele restaurante. În condiţiile în care evoluţia o va permite, vom avea aceste relaxări. Dacă se va impune, vom avea şi o prelungire a stării de alertă”.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *