Ministrul Turismului: Vânzarea voucherelor de vacanţă e ilegală

Vânzarea voucherelor de vacanţă este ilegală, iar amenzile ajung la 27.000 lei, a anunţat miercuri ministrul Turismului, Bogdan Trif, care a subliniat că autorităţile iau în calcul înlocuirea acestor tichete, de anul viitor.

”În ceea ce priveşte faptul că ele sunt vândute pe OLX, sunt prevăzute sancţiuni extrem de drastice, 27.000 lei este amenda maximă, atât pentru cei care comercializează, cât şi pentru hotelieri. Sunt hotelieri care acceptă să deconteze vouchere care nu sunt la purtăror, adică nu pentru omul care a fost emis voucherul. Avem controale. Iar cei care cumpără sunt păcăliţi”, ministrul Turismului, Bogdan Trif, într-o conferinţă de presă.

Valoarea unui voucher de vacanţă este de 1.450 lei, sumă impozitată cu 10%.

El subliniază că pe voucher sunt prevăzute numele şi prenumele aparţinătorului, cât şi CNP-ul acestuia.

”Voucherele de vacanţă au fost achiziţionate şi în cel mai scurt timp vor fi distribuite tuturor celor aproape 1,2 milioane de oameni care au dreptul la ele. Impozitarea voucherelor se va face cu doar 10%. Am reuşit să eliminăm o parte importantă din impozitare”, a mai spus Trif.

Autorităţile se gândesc însă să modifice acestor forme de tichete.

”Anul viitor o să fie, tot aşa, o măsură de stimulare a mediului de afaceri în domeniul turismului. În Legea salarizării sunt prevăzute acordarea unor sume, dar să vii cu dovada că ai cheltuit acea sumă într-o unitate de cazare sau pentru nişte pachete de servicii în România. E de discutat până anul viitor, poate să mai sufere modificări şi să vedem un pic cum o să funcţioneze această etapă, dacă o să fie un succes, cu siguranţă o să continue, dacă nu, o să o îmbunătăţim astfel încât să ajungem la parametri optimi”, a mai spus oficialul.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Nicolae Demetriade, a spus, prezent la eveniment, că deşi sunt paşi timizi, aceasta probabil că este singura măsură luată de un guvern care ”reuşeşte să facă ceva pentru industria ospitalităţii”.

El subliniază însă că se lucrează de foarte mult timp la acordarea acestor vouchere şi că s-a tărăgănat din diverse considerente.

”Chiar dacă e o încercare timidă de a spijini mediul de afaceri, această măsură de acordare a voucherelor de vacanţă este nu numai pentru turişti, ci şi pentru mediul de afaceri, pentru hoteluri, pentru restaurante, pentru toţi cei care lucrează în turism”, a spus Demetriade.

El afirmă totodată că industria ospitalităţii este cea care poate să genereze bunăstare şi îşi doreşte ca turismul să nu mai fie tratat ca o Cenuşăreasă.

”S-a luat uneori în considerare şi posibilitatea transformării acestor vouchere într-un salariu suplimentar, ceea ce nu era constructiv pentru industrie, nu era benefic nici pentru turistul care nu îşi folosea aceşti bani pentru a-şi reface capacitatea de muncă, pentru concediu, iar pentru industrie categoric că unii luau banii respectivi şi plecau cu ei în străinătate”, a adăugat Demetriade.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *