Minoră de 15 ani, dată dispărută

În data de 08.11.2021, în jurul orei  19:15, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de o reprezentantă a Rețelei de Case Familiale –Orăștie, cu privire la faptul că, în jurul orei 19:00, minora  NAGY ANDREEA IOANA de 15 ani (foto), a părăsit instituția fără acordul educatorilor plecând într-o direcție necunoscută.

La data plecării voluntare din centru, minora purta: încălțăminte sport, de culoare albă, pantaloni – colanți de culoare albă, galbenă și maro şi o haină tip trening, de culoare roz.

Minora prezintă următoarele semnalmente: 1.50-1.60 m înălțime, păr vopsit, de culoare roșcată, un tatuaj pe mâna dreaptă, în zona pumnului, cu inscripția ”AMADOR”, iar pe mâna stângă are tatuată o dată de naștere.

Din verificările efectuate, poliştii au stabilit faptul că minora în cauză, probabil, se deplasează pe raza municipiului Hunedoara.

NAGY ANDREEA IOANA a părăsit în mod repetat Rețeaua de case familiale Orăștie, ultima plecare fiind în data de 04.11.2021, fiind găsită, de fiecare dată, pe raza municipiului Hunedoara. După ultima plecare, minora a fost găsită de poliţişti pe raza municipiului Hunedoara, în data de 08.11.2021, fiind introdusă  în centrul  de la Orăştie, de unde a plecat, în aceeaşi zi.

Cu ocazia audierii acesteia, poliţiştii au  stabilit faptul că în perioada în care a fost plecată din centru, minora nu a fost victimizată.

Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au demarat activităţi specifice în scopul depistării minorei, care au fost dată în urmărire naţională.        Poliţiştii continuă activităţile investigative şi căutare şi le solicită tuturor celor care deţin informaţii utile anchetei, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic  112.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *