Nereguli la concediile medicale

Adrian Nicolae David, președintele CJAS Hunedoara, anunță că instituția pe care o conduce a derulat în perioada ianuarie-iulie 2023 un număr de 58 de acțiuni de control pentru verificarea modului de acordare a concediilor medicale. Vizați au fost medicii de familie și medicii specialiști din cadrul unităților sanitare din județ.

În urma controalelor au fost constatate nereguli cu privire la completarea formularelor, sau nerespectarea duratei legale de acordare a concediilor medicale. Astfel au fost aplicate 21 de sancțiuni contractuale sau contravenționale.
Numărul controalelor este în creștere față de anul trecut, când au fost efectuate 56 de astfel de acțiuni, pe tot parcursul anului 2022. Totodată, numărul sancțiunilor aplicate a fost de 25.

„Precizăm că, în conformitate cu legislația în vigoare, echipele de control ale CAS Hunedoara nu au capacitatea de a confirma sau infirma diagnosticul stabilit de către medici. Activitatea noastră constă în verificarea unor documente, date și informaţii, respectiv: existenţa şi valabilitatea convenţiei de eliberare de certificate de concediu medical; documentul de achiziţionare a carnetelor de certificate de concediu medical, dovada modului de gestionare şi evidenţă a acestora; existenţa adeverinţei de la plătitor în care să se menţioneze numărul de zile de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, în baza căreia se poate elibera certificatul medical, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A; înregistrările primare şi concordanță documentelor care au dus la eliberarea certificatului”, arată Adrian Nicolae David, președintele CJAS Hunedoara.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *