Nou focar de pestă porcină africană în vestul țării

Un nou focar de pestă porcină africană a fost identificat în judeţul Timiş, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost depistat primul focar. Mai multe localităţi au fost incluse în Zona infectată şi în Zona tampon.

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Prefecturii Timiş, prefectul Liliana Oneţ a convocat o şedinţă a Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), ca urmare a apariţiei unei suspiciuni de pestă porcină la trei porci mistreţi.

”În data de 25 mai, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş a fost anunţată de existenta a trei cadavre de mistreti, în vârstă de aproximativ 1-2 ani, pe Fondul de vânătoare nr. 61 Moşniţa aparţinând AJVPS Timiş. Au fost prelevate probe de către inspectorii DSVSA Timiş. In urma examinarii probelor a fost depistată pestă porcină africană la mistreti, iar probele au fost trimise la I.D.S.A. Bucureşti pentru confirmare. În cursul după-amiezii de azi, I.D.S.A. Bucureşti a confirmat existenţa pestei porcine africane la cei trei misteţi, drept urmare, în cadrul şedinţei C.L.C.B. au fost luate măsuri conform actelor normative în vigoare”, se arată în comunicat.

Astfel, prin hotărârea dată de CLCB a fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea focarului de pestă porcină africană, fiind stabilită zona afectată – care reprezintă o rază de 13 kilometri de la locul în care au fost găsite cadavrele de porci mistreţi, formată din:

Zona Infectată cu o rază de 8 kilometri care cuprinde localităţile Urseni, Moşniţa Nouă, Moşniţa Veche, Albina, Bucovăţ, Bazoşu Nou, Remetea Mare, Giarmata Vii, Ghiroda, Timişoara: zona Modern, zona Ciarda şi zona Buziaşului.

Zona control temporar (tampon) de încă 5 kilometri în exteriorul zonei infectate care cuprinde localităţile Uliuc, Unip, Icloda, Sacoşu Turcesc, Dragşina, Bazoşu Vechi, Izvin, Recaş, Rudicica, Timişoara (zona Mehala şi zona Freidorf).

La sfârşitul săptămânii trecute a fost depistat un prim focar de pestă porcină, după ce cadavre a unor porci mistreţi au fost găsite la marginea unei păduri în zona localităţi Chevereşu Mare din judeţul Timiş.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *