Nou templu roman descoperit la Micia

Vestea bună vine din campania acestui an, deşi arheologii bănuiau de anul trecut că se apropie de o descoperire importantă. „Clădirea este foarte bine poziţionată. Era vizibilă de pe castru sau din orice alt colţ al Miciei. Dimensiunile ne dau o aparenţă monumentală – este foarte mare, are o lungime de 25 de metri”, explică dr. Mihaela Simion, responsabilul ştiinţific al şantierului. Împreună cu echipa ei, este convinsă că, dacă arheologia ar avea un paradis, el ar arăta ca situl de la Micia: nu e zi fără să nu descoperi piese frumoase sau să dai peste o provocare.

Mihaela Simion

Edificiul sacru este o clădire din perioada severiană, de pe vremea Împăratului Septimius Severus, care a condus Roma între anii 193 şi 211. Are ziduri masive din piatră legată cu mortar. Templul este construit undeva la sfârşitul secolului II şi în primii ani ai secolului al III-lea. Arheologii spun că inscripţiile colectate din această zonă aparţin de vremea împăraţilor din această dinastie, cei care au acordat Daciei o atenţie specială. Clădirea este cercetată în acest an de o echipă de arheologi de la  Muzeul Naţional de Istorie al României (MNIR) şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva.

Templul este poziţionat chiar „în inima Miciei”, în una dintre cele mai importante zone din punct de vedere urbanistic al ansamblului roman: „Are un plan şi caracteristici care ne îndreptăţesc să credem că este vorba despre un edificiu de cult. Clădirea este foarte bine poziţionată, practic, era vizibilă de pe castru sau orice alt colţ al Miciei. Dimensiunile ne dau o aparenţă monumentală – este foarte mare. La sfârşitul secolului II, ea are doar latura scurtă de 15 metri şi lungimea de 25 metri. Din investigaţiile non invazive, respectiv georadar şi magnometrie, pare a fi o clădire „in antis”, cu un soi de pronaos identificat de noi în întregime, cu un pavaj extrem de bine elaborat în interior, cu pavaj exterior şi, probabil, a avut trepte. Aici se intra pe nivelul de utilizare de la o cotă mai joasă, pe aceste trepte. Nu am prins nici o colonadă, dar…”, oftează Mihaela Simion. „Şi aici, problema este ca peste toată Micia: aşezarea este în calea tuturor răutăţilor, pe culoarul Mureşului, pe principalele culoare de migraţii. Odată cu abandonarea Provinciei Dacia, Micia este luată cu asalt de diversele neamuri care trec pe această „autostradă a istoriei”, care este Valea Mureşului”, povesteşte arheologul care de ani de zile conduce echipa de cercetare a acestui sit şi completează: „Destul de curând vom afla şi cui îi aparţine acest templu. După cum este aşezat, după cum e construit, bănuim că este vorba de cultul oficial, cultul imperial ori divinităţi capitoline. La Micia, găsim toţi zeii din lume, dar cel mai de seamă aici este un loc de cult important pentru Jupiter Dolichenus – zeul oficial roman, pentru Jupiter Turmasgades pentru că aici găsim o trupă vernită din Asia Mică, din Commagene, militari care vin în Dacia cu zeul lor în suflet.”

În fiecare zi, arheologii găsesc noi dovezi că Micia este  un fel de „capsulă” peste timp a vieţii romanilor în Dacia.

Bucata de terra sigillata

Specialiştii în ceramică ai echipei au motive de bucurie proaspăt recuperate din pământul răscolit în această campanie. De exemplu, lui Ionuţ Bocan de la MNIR Bucureşti i-a atras atenţia o bucată de ceramică romană roşie, vestita „terra sigillata”, un soi de  lut decorat cu mici imagini, o ceramică de lux: „Terra sigillata este un important reper cronologic: prin decorul de pe piesă, se poate determina atelierul şi meşterul care a produs această piesă. După frunza care apare, putem determina faptul că este produsă în atelierele Lezoux din Galia Centrală, producătorul fiind Cinnamvs sau grupul Cinnamvs. Cele mai multe dintre piese au ştampila producătorului, dar în cazul nostru s-a păstrat doar un fragment, aşa că putem să interpretăm decorul.  Piesa a fost realizată pe la jumătatea secolului al II-lea”.

Alături de el, al doilea specialist ceramist de la Micia, aliniază cu grijă opaiţele descoperite în aceste zile. Din cele patru exemplare, trei sunt deosebit de interesante şi sunt parte din povestea locului: „Aş zice că trei sunt făcute aici şi se evidenţiază prin butonii precum o fundiţă. Este ceva special pentru Micia. Nu am regăsit niciunde genul acesta de butoni, în toată biografia din Dacia şi nu numai. Este diferită şi maniera de realizare. Eu am văzut undeva la peste 300-400 de piese de la Micia şi ochiul este format pe materialul de aici”, explică Cătălina Mihaela Neagu, tot de la MNIR. O întreagă poveste despre viaţa Miciei se desluşeşte în jurul micilor piese antice. „Sunt anumite caracteristici care indică faptul că aici a fost un destul de mare centru de producţie al acestor obiecte de iluminat. Ele au mai multe roluri – sunt folosite atât pentru a obţine lumina, dar şi în anumite practici, cum ar fi ritualul de înmormântare. Au cel puţin un dublu rol. Cele descoperite acum se foloseau cu ulei şi un fitil, care ieşea prin orificiul de ardere. Sunt confecţionate în tipar bivalv. Practic, tiparul avea două valve – într-una era turnată faţa opaiţului, în cealată, spatele. Ulterior, cele două componente se lipeau. Spre deosebite de acestea, cele de seu au o formă deschisă”, explică Ionuţ Bocan.

Din abundenţa de opaiţe, arheologii mai desluşesc un lucru – la Micia se comercializa şi mult ulei de măsline, printre alte multe produse. „Dimensiunea comercială a locului este una importantă. „Micia este şi punct vamal. Ca atare, circulaţia monetară este una intensă. Dintre artefactele cu putere de datare pe care le găsim frecvent în săpăturile de la Micia, monedele sunt o componentă foarte importantă. Am găsit recent o monedă din timpul Împăratului Antoninus Pius. Pe o faţetă, putem desluşi chipul Împărătesei Faustina Minor, Faustina Mică. După ce se va curăţa piesa, colegii noştri numismaţi ne vor da o datare exactă, dar, în momentul acesta, ne aflăm în a doua jumătate a secolului II”, povesteşte Mihaela Simion.

Cercetătoarea de la Muzeul Naţional de Istorie al României este pasionată de istoria acestui loc: „Din ce am cercetat până acum, boom-ul Miciei începe în timpul Împăratului Hadrian, oraşul se dezvoltă pe vremea lui Antoninuns Pius şi Marcus Aurelius, suferă – ca toată Dacia- din cauza atacurilor marcomanice din perioada celor doi împăraţi. Adevăraţii părinţi ai Miciei, împăraţii urbanizatori, Micia splendidă, Micia de piatră, Micia-oraş, datează din timpul lui Septimius Severus.”

Marius Barbu

În 2020, cu sticluţe de dezinfectant şi cutii cu măşti, arheologii lucrează pe două fronturi. La câteva sute de metri depărtare de ruinele templului, în zona castrului, Marius Barbu tocmai a găsit în săpătură două monede romane: „Sunt denari descoperiţi pe o alee din castru. Sunt probabil pierduţi de soldaţi. Denarul este moneda de argint în care sunt plătiţi militarii. De exemplu, în timpul Împăratului Traian primeau cam 300 de astfel de monede pe an drept salariu, la care se adăugau prime în funcţie de situaţie şi misiunile avute. Era un salariu bun – ştim că pe acele vremuri cu patru denari cumpărai un porc. Se câştiga bine în armată şi ăsta era salariul unei soldat începător, nu al unui gradat sau al unui soldat cu experienţă. Noi aici, la Micia, avem şi trupe auxiliare care nu câştigau la fel de bine precum legionarii”, explică arheologul MCDR Deva. Pe lângă denari, s-au găsit solzi de armură, arme şi resturi de construcţii.

În ambele locaţii cercetate acum, urmele lăsate de populaţiile care au măturat zona după retragerea romanilor dau mari bătăi de cap: „În suprafeţele deschise în acest an, dar şi în cele de anii trecuţi, marea majoritate a problemelor cu care ne confruntăm sunt legate de problemele post romane: multe, consistente, frustrante pentru un romanist, dar, din punct de vedere ştiinţific, extrem de benefice pentru a lămuri ce se întâmplă în aşa numitul „Mileniul Întunecat”.

Cuptor construit lângă templu

La Micia, avem o prezenţă destul de timpurie după abandonarea clădirii templului – am găsit un cuptor peste nivelul de abandon ce acoperă pavajul de exterior al clădirii romane. În interior, pavajul este spart, inclusiv pentru gropi de pari. Noii veniţi utilizează bătrânele ziduri romane pentru a-şi face structuri de locuire. Într-una dintre ele, şi-au făcut inclusiv un soi de banchetă din lut galben, cu cuptoare. Cele mai migăloase lucrări sunt cele legate de prezenţa slavilor aici, în secolul al VII-lea. Spoliile romane şi zidurile sunt folosite mult – aduc material, inclusiv cu mortar, fragmente de podele şi crează un soi de platforme precum nişte podele uriaşe cu gropi de pari la capete în care îşi amenajează cuptoare”, arată dr. Simion.

Cu fiecare descoperire se mai potriveşte o piesă în puzzle-ul complicat al istoriei antice. După cucerirea Daciei, romanii au întemeiat, pe malul Mureşului, o localitate care a înflorit pe aproape 40 de hectare. Micia avea un castru puternic şi unic ca formă în întreg Imperiul Roman, era un punct vamal strategic, cu port la Mureş.

Localitatea de astăzi, Mintia, are un peste o mie de locuitori, dar Micia romană însuma mai bine de cinci mii de suflete. „Asemănăm acest sit cu cu Pompei, pentru că este un sit extraordinar de bine prezervat. Micia a avut şanse şi neşanse. Termocentrala a muşcat o bună parte din trupul aşezării antice, dar, în acelaşi timp, prezenţa termocentralei a însemnat restricţii de construcţie şi a păstrat aproape intactă zona de la nord de calea ferată. În acest moment, pentru Provincia Dacia, noi putem face o radiografie extrem de curată asupra a ce înseamnă o aşezare de acest tip. Situl e cercetat cam de 100 de ani, o cercetare laborioasă, care merge greu, e nevoie de timp şi bani. Sunt două instituţii în ţară care au făcut totul pentru acest sit: Muzeul Naţional de Istorie al României şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Pentru noi, Micia nu este o afacere şi nici un job, este un proiect de suflet pentru toţi”, ne încredinţează Mihaela Simion.

Poate că un om fără pregătire, vede pe săpătură doar cioburi, resturi de cărămizi, ţigle şi aglomerări de pietre, dar ochii unui arheolog pot înălţa construcţiile antice pentru noi şi pot povesti despre freamătul străvechi al locului: „Dacă închidem ochii şi dăm perdelele timpului la o parte, suntem la poarta Provinciei Dacia, într-o aşezare cu o forţă militară de temut pentru apărarea graniţei de vest, cu unul dintre cele mai mari castre de trupe auxiliare la nivelul Imperiului Roman. Aici au staţionat tot timpul nu mai puţin de trei trupe auxiliare, plus zeci de vexilaţii, de la diverse unităţi militare. Chiar am descoperit o cărămidă cu ştampila Legiunii a XIII-a Gemina. Ei au staţionat aici, la fel a IV-a Flavia Felix. Lângă castru, s-a dezvoltat o aşezare cu aspect urban excepţional – erau temple, străzi, numeroase construcţii publice. De la Micia provin peste 250 de inscripţii care arată o viaţă economică intensă, o viaţă religioasă activă. Este o adevărată lume, este un furnicar!”, exclamă şefa colectivului de cercetare.

Construcţiile frumoase şi obiectele de lux arată un nivel ridicat de trai, spune Mihaela Simion: „Este foarte important că Micia este şi vamă a Imperiului Roman – avem multe materiale de lux. Ponderea ceramicii terra sigillata, a pietrelor gravate, a glipticii, numărul mare de obiecte de sticlă şi de bronz de foarte bună calitate ne arată că Micia este una din porţile de intrare a luxului în provincie: aici vin mărfurile dinspre Occident, de aici pleacă către barbari sau către interiorul provinciei. Este o lume extrem de animată! Dacă închizi ochii şi asculţi istoria, auzi încă zgomotul negustorilor care îşi laudă marfa, soldaţii care târguiesc câte ceva, frumoasele Miciei minunat gătite, care umblă pe străzile frumos pavate. Dacă închizi ochii, vezi termele Miciei, unele dintre cele mai mari din Dacia – întreg ansamblul termal are 1,5 hectare! Într-un loc de acolo a fost descoperit un altar al Venerei, iar specialiştii cred că acolo era zona pentru femei.” La băile publice din Micia, po­pulaţia venea nu doar pentru igienă, ci şi pentru relaxare şi socializare.

Micia are extrem de multe poveşti. Unele tragice, unele interesante, chiar şi romantice, povesteşte Mihaela Simion: „Puţini ştiu, de exemplu, că, de la Micia, provin unele dintre cele mai frumoase poveşti de iubire. Avem chiar cea mai frumoasă poveste de iubire din Dacia Romană. Ea zace astăzi în Biserica Reformată de la Mintia. Este o frumoasă stelă funerară a Aeliei Hygia. Avem în pavajul bisericii un emoţionant epitaf în versuri – este o declaraţie de dragoste a soţului, care scrie în piatră cum liberta i-a furat inima, apoi s-a stins: „Dacia te-a dorit şi acum te are în el pământul Miciei”.

Pentru Micia, arheologii visează la un parc arheologic unde iubitorii de istorie pot vizita Amfiteatrul, Termele, Castrul şi templul recent descoperit, un loc care să îi poarte înapoi, prin viaţa tumultoasă a Antichităţii, la graniţele Imperiului Roman.

 

Laura OANA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *