Nu au respectat izolarea și s-au ales cu amenzi

În data de 09.06.2020, în jurul orei 18:30, o patrulă de siguranță publică  formată dintr-un agent de poliţie şi un jandarm, au depistat în fața unui magazin din municipiul Hunedoara un bărbat în vârstă de 52 de ani,  din localitatea Pestișu Mic, persoană care trebuia să se afle  în izolare, la adresa de domiciliu.

Întrucât bărbatul nu a respectat măsura izolării,  faţă de acesta s-a dispus măsura carantinării instituţionalizate, totodată fiind şi sancționat contravențional amendă în valoare de 2.000 de lei.

În data de 09.06.2020, în jurul orei 16.09, o patrulă de ordine publică  din cadrul Direcției Poliția Locală a Primăriei Municipiului Hunedoara a verificat un bărbat de 41 de ani, din municipiul Hunedoara şi a stabilit că acesta nu a respectat măsura izolării, părăsind domiciliul.

Prin urmare, bărbatul a fost sancționat contravențional  cu amendă în valoare de  1.000 de lei şi a fost carantinat  într-un centru special, din judeţ.

Tot ieri, în jurul orei 20:36, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie, în urma verificării efectuate la locuinţa unui bărbat de 52 de ani, din Orăştie (față de care era dispusă măsura izolării la domiciliu), au constatat faptul că acesta nu se afla acasă.

Bărbatul a revenit la domiciliu în jurul orei 21:17, după ce a fost contactat telefonic de un membru al familiei.

Având în vedere aceste aspecte, bărbatul a fost introdus în carantină instituționalizată şi a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

În data de 09.06.2020, poliţiştii au stabilit că o tânără de 23 de ani, care figura ca fiind izolată la domiciliu, în municipiul Petroșani,  a părăsit adresa de izolare şi s-a deplasat în localitatea Petrila.

Faţă de tânără, poliţiştii au  aplicat o amendă în valoare de 1.000 de lei şi au luat măsura carantinării instituționalizate.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *