Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivel global a ajuns miercuri la 60 de milioane

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus confirmate la nivel mondial a atins miercuri la 60 de milioane, iar creşterea se accelerează, Statele Unite raportând un număr record de spitalizări, potrivit calculelor efectuate de Reuters.

Autorităţile din Statele Unite, care sunt cea mai afectată ţară din lume, au cerut americanilor să stea acasă de Thanksgiving, în timp ce creşterea numărului de pacienţi cu Covid-19 solicită peste măsură profesioniştii din sectorul medical.

Statele Unite au raportat 1 milion de cazuri noi de Covid-19 în mai puţin de o săptămână, aducând numărul total al infecţiilor la peste 12,5 milioane şi numărul persoanelor decedate la 160.000, potrivit calculelor Reuters, efectuate pe baza datelor oficiale.

La nivel mondial, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a atins 60,005 milioane, iar cel al deceselor 1,4 milioane.

În Europa au fost consemnate 1 milion de cazuri noi în numai cinci zile, totalul a ajuns la peste 16 milioane, dintre care 365.000 de persoane au decedat.

Guvernele europene încearcă să impună restricţii în viaţa publică şi să permită în acelaşi timp familiilor să petreacă Crăciunul, pentru a nu alimenta noi tulburări sociale.

În Anglia, carantina naţională va lua sfârşit săptămâna viitoare, dar în anumite condiţii, în timp ce Germania, Spania şi Italia au anunţat restricţii pentru perioada sărbătorilor, inclusiv limitarea numărului de oaspeţi în locuinţe.

America Latină a înregistrat cel mai mare număr de decese din lume, respectiv 21% din totalul cazurilor de Covid-19 din regiune şi peste 31% din decesele raportate la nivel global.

În Asia, India este a doua cea mai afectată ţară din lume, cu aproape 9,2 milioane de cazuri, dar în ultimele săptămâni a raportat o scădere a numărului de infecţii noi. În ultima săptămână, India a anunşat în medie 44.000 de cazuri noi pe zi. Faţă de 97.900 de cazuri pe zi în septembrie.

Ţări din regiunea Asia-Pacific precum China, Coreea de Sud, Singapore, Australia şi Noua Zeelandă au dovedit cum pot măsurile ferme adoptate rapid şi local să oprească eficient epidemiile.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *