Numărul de pensionari a scăzut cu 6.000 în primul trimestru, până la 5,223 milioane

Numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5,223 milioane în primul trimestru, în scădere cu 6.000 faţă de trimestrul precedent, în timp ce pensia medie a scăzut cu 0,9%, la 1.122 de lei, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În ultimul trimestru al anului trecut, numărul pensionarilor din România a ajuns la 5,229 milioane, în creştere cu 5.000 faţă de trimestrul precedent, în timp ce pensia medie a crescut cu 2,4%, la 1.132 de lei.

În primul trimestru al acestui an, raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a rămas 9 la 10.

 ”Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu ṣi Vaslui ṣi 14 la 10 în Botoṣani, Călăraṣi, Dâmboviṭa ṣi Neamṭ”, se arată în datele INS.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.072 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,3% (comparativ cu 52,5% în trimestrul precedent).

Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 98,1%.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 503 de lei (860 lei în judeţul Botoṣani, 864 lei Giurgiu, 885 lei Vrancea faţă de 1363 lei în Municipiul Bucureşti, 1356 lei Hunedoara ṣi 1279 lei în judeṭul Braṣov).

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,8% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (76,5%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,1%.

În 2017, numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5,228 milioane, în scădere cu 29.000 faţă de anul anterior, în timp ce pensia medie a crescut cu 12,8%, la 1.069 de lei.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *