Numărul înmatriculărilor de automobile noi a crescut în România cu 17% după zece luni, până la 88.805 unităţi

În România au fost înmatriculate 88.805 automobile noi în primele zece luni ale anului, cu 16,9% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acesta fiind al şaselea avans din Uniunea Europeană (UE), potrivit datelor publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Autombile (ACEA).

Cele mai mari creşteri, în primele zece luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, au fost înregistrate în Lituania (+23,7%, până la 21.473 unităţi), Croaţia (+21,7%, până la 44.880 unităţi), Bulgaria (20,5%, până la 25.098 unităţi), Ungaria (20,2%, până la 93.025 unităţi) şi Polonia (18,1%, până la 395.968 unităţi).

Singurele scăderi au fost în Irlanda (-10,1%, până la 130.504 de unităţi), Marea Britanie (-4,6%, până la 2,22 milioane unităţi) şi Finlanda (-1%, până la 100.842 unităţi).

Din punct de vedere al numărului de unităţi, România se află pe locul 17 în UE. Cele mai mari pieţe din UE după primele zece luni, din punct de vedere al numărului de automobile noi înmatriculate, sunt Germania (2,88 milioane unităţi, +2,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2016), Marea Britanie, Franţa (1,74 milioane unităţi, +4,8%), Italia (1,69 milioane unităţi, +8,9%) şi Spania (1,03 milioane unităţi, +7,3%).

În ceea ce priveşte automobilele second-hand, numărul înmatriculărilor a crescut în România cu 69,9% în perioada ianuarie-octombrie, până la 426.029 unităţi, potrivit datelor publicate recent de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *