O autoutilitară a luat foc pe DN66. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere

Sensul de mers  Hațeg – Petroșani a fost blocat din cauza unui incendiu produs, în acestă dimineață, în zona localității Merișor. O autoutilitară încărcată cu produse textile a fost mistuită de flăcări. Până la venirea echipajelor de pompieri, șoferul și o pasageră au reușit să se evacueze la timp.

„În această dimineață, în jurul orei 8.00, a fost anunțat un incendiu produs la o autoutilitară încărcată cu articole textile, care se deplasa pe raza localității Merișor, DN 66.

De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul subunităților Baru și Petroșani.

Din fericire, cele două persoane care se aflau în autoutilitară au reușit să se autoevacueze la timp și nu au necesitat îngrijiri medicale.

Pompierii au acționat cu promptitudine și incendiul care se manifesta generalizat la întregul autovehicul fost lichidat în aproximativ 20 de minute.

În timpul intervenției, traficul rutier a fost blocat pe sensul de mers Hațeg – Petroșani”, informează ISU Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *