O întreagă instituție folosită ca armă electorală

Oficialii CJ Hunedoara se folosesc de instituția județeană pentru atacuri pur politice și electorale. Social-democrații hunedoreni pângăresc o instituție de stat, folosind-o în scopuri electorale. Oficialii CJ Hunedoara se duelează cu Tiberiu Iacob Ridzi și Adrian David, folosind ca paravan instituția Consiliului Județean Hunedoara.

Proiect inițiat de Adrian David, semnat de Mircea Bobora și intens lăudat de Costel Avram. Un proiect inițiat pe vremea când Adrian David (PNL) se afla la conducerea Consiliului Județean Hunedoara este intens lăudat de Costel Avram (PSD), administratorul public al județului Hunedoara. Este vorba de proiectul drumului care duce spre satul de vacanță din Parâng.

Contractul a fost scos la licitație în iarna anului 2016, atunci când la conducerea Consiliului Județean Hunedoara s-a aflat Adrian David. În data de 6 ianuarie 2016, Adrian Nicolae David, la acel moment președintele Consiliului Județean Hunedoara, și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi au semnat un acord de parteneriat privind modernizarea drumului județean 709F dintre Cabana Rusu și satul de vacanță din masivul Parâng.

Adrian David scrie pe pagina sa de socializare: ”In urmă cu mai bine de 4 (patru) ani, semnam documentele de asociere cu Primarul Municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob-Ridzi, pentru a demara proiectarea si modernizarea DJ 709F, una dintre cele mai importante și necesare investiții pentru Valea Jiului. Atunci aveam voința, mijloacele și finanțarea.
Astazi, cei 3,8 km !!!! încă așteaptă asfaltul proaspăt, spre rușinea celor care conduc Consiliul Judetean și care nu contenesc sa se laude cu ce au făcut ei pentru noi și sa ne spună că nu se poate mai mult. Oare chiar așa o fi? Atât se poate pentru Valea Jiului?”

Oficialii CJ Hunedoara s-au atacat după mai multe declarații ale lui Adrian David și Tiberiu Iacob Ridzi și caută să deturneze atenția de la subiect. Aceștia, folosindu-se de imaginea instituției județene vin cu acuzații pur electorale.

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *