O nouă investiție din municipiul Deva se apropie de final

Lucrările de modernizare a drumului de legătură între strada Vulcan și strada Coziei din municipiul Deva vor fi recepționate săptămâna viitoare.

A fost modernizată o lungime de 211 metri de drum.

În prima etapă a fost repoziționată rețeaua electrică (cablurile electrice aeriene au fost montate subteran). Stâlpii de curent electric și transformatorul electric din zona respectivă au fost reamplasați pentru a facilita modernizarea drumului.

 

Lucrările efective de modernizare a drumului au constat în amenajări și sistematizări ale terenului, demolări și aduceri la cota terenului a construcțiilor aferente rețelelor de utilități, realizarea infrastructurii și suprastructurii rutiere a străzii și a  trotuarului, dirijarea apelor pluviale (rigolă de scurgere pe partea dreaptă a drumului, pe toată lungimea), turnare covor asfaltic.

Carosabilul are o lățime de 4 metri. Pe  partea dreaptă a drumului (urcarea din strada Vulcan) a fost amenajat un trotuar lat de 1 metru, din asfalt.

Valoarea totală a contractului pentru această investiție este de 329.700 lei (asistență tehnică din partea proiectantului și lucrările efective de execuție).

Modernizarea drumului de legătură între cele două străzi a avut ca scop îmbunătăţirea standardelor de siguranţă, reducerea efectelor adverse asupra mediului, diminuarea schimbărilor climatice, protejarea infrastructurii de transport în caz de dezastre naturale, precum şi eliminarea tronsoanelor rutiere cu risc ridicat de accidente.

Toate aceste obiective importante sunt cuprinse în Strategia Integrată pentru Dezvoltare Urbană a Municipiului Deva 2014 – 2023 și în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă.

 

Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva

 

#ModernizămDeva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *