O nouă tranşă de vaccin Moderna ajunge astăzi în România

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că o nouă tranşă de vaccin Moderna, de peste 106.000 de doze, ajunge, vineri, în România.

Potrivit CNCAV, 106.800 doze de vaccin Moderna ajung, în 12 martie, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:
Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 32.600 doze;
Centrul Regional de Depozitare Braşov: 5.600 doze;
Centrul Regional de Depozitare Cluj: 11.200 doze;
Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 15.400 doze;
Centrul Regional de Depozitare Craiova: 2.800 doze;
Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 18.200 doze;
Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 21.000 doze.
Ca urmare a primirii autorizaţiei din partea ANMDMR, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” poate desfăşura, în calitate de distribuitor angro, operaţiuni de deţinere, custodie şi livrare pentru medicamente cărora li se impun criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuţie în lanţul rece (care necesită manipulare la temperaturi scăzute).
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *