De Sfântul Gheorghe, trei zile de sărbătoare

„De nu pui frunză la porţi, te calcă strigoii!”, le spun bătrânele fetelor tinere din sat. Multe sărbători s-au pierdut în comunităţile rurale, dar altele se încăpăţânează să reziste purtate peste ani de rădăcinile trainice cu care s-au ancorat în pământul românesc, de bucuria care o aduc oamenilor sau frica pe care o astâmpără în sufletul ţăranului. De Sfântul Gheorghe, porţile gospodăriilor ţărăneşti sunt apărate cu frunză verde de duhurile necurate, comorile ard „cu flacără albastră”, iar femeile îşi culeg pentru leacuri, plantele magice.

Sărbătoarea de Sfântul Gheorghe începe în Ajun, când, până a nu se lăsa seara, tinerii aduc din păduri frunză verde, iar femeile rup din grădini câteva fire proaspete de leuştean şi îşi sacrifică tihna mâinilor când rup urzicile. Strânse laolaltă, toate se aşează în uşa poieţilor. „De când eram mici, ne trimiteau ai casei să strângem urzici, de ne scăpărau mâinile o zi întreagă de înţepături şi durere. Le legam în uşa grajdului, ba, de frică, mai aşezam şi în geamuri. Ce n-am fi făcut, numai să nu intre strigoii peste noi!”, povesteşte Dorina Homorodean, care acum şi-a trimis, la rândul ei, nepoatele după firele cu care face legătura magică. Femeia ştie de la mama ei că e mare pericol în această noapte: „În Ajun, nu-i bine să ieşi afară, că îi una din nopţile alea de se plimbă peste tăt strigoii şi strigoaicele. Îi pericol mai ales la vite că se fură sporul laptelui şi după asta dai degeaba mâncare la vaci, că nu mai ai ce strânge în şuştar”, povesteşte bătrâna. Cu semenele ei din sat, băbuţele povestesc despre pericolele nopţii: de ieşi cu capul descoperit afară, te aleargă strigoaicele toată noaptea şi, de nu pui frunză, le fură laptele vacilor. Şi dacă asta s-a întâmplat, nu are nici un rost să chemi veterinarul pentru că soluţia este tot în reţetele magice ale satului: „Ca să te fereşti de aşa ceva, taie un şarpe şi pune-i în gât un căţel de usturoi, aşa te fereşti de strigoi, de femeile furăcioase”, notează Irina Nicolau. Ori asta, ori cale de nouă zile de marţi trebuie să arunci câteva picături din laptele muls pe gunoi, să spui o dezlegare şi, la femeia de-a furat sporul vitelor, laptele o să-i miroase tot a gunoi.  

Etnologii spun că ziua de Sfântul Greorghe era numită în popor „Sângeorz, Sân Georgiu, sau  Sân Geoagiu”. Marcel Lapteş de la Centrul de Cultă şi Artă a judeţului Hunedoara scrie în cartea sa „Anotimpuri magico-religioase”: „Menirea sărbătoririi acestei zile era de a apăra vitele de „moroane şi strigoi” (fiinţe malefice). Astfel se puneau la uşile grajdului diferite plante magice: salcie, corn, orice lemn înverzit, leuştean verde, urzici, precum şi mărăcini sau spini pentru a opri intrarea acestora. În comunele Topliţa, Bunila şi Cerbăl, se ungeau ugerele vitelor cu leuştean tocat în untură, pentru a păstra laptele. În satele păstoreşti din Ţara Haţegului erau mai multe practici de apărare a oilor din gospodărie împotriva lupilor. Astfel, gospodarii din sat dădeau un miel de pomanã, ca acesta să fie al lupilor, ca „să nu rupă turma”. Sătenii din Meria, comuna Lunca Cernii dau şi astăzi un miel celui mai sărac din sat, ca pomană „pentru Sântu Gheorghe, stăpânul lupilor.”

Se crede că sărbătoarea de Sf. Gheorghe concentrează majoritatea credinţelor populare legate de schimbarea anotimpului şi este foarte importantă pentru crescătorii de oi şi vite. „De la Sf. Dumitru la Sf. Gheorghe, proprietarii îşi îngrijesc vitele acasă, iar de la Sf. Gheorghe la Sf. Dumitru, acestea sunt adunate şi date în grija păstorilor profesionişti. Munca păstorilor, a văcarilor şi a porcarilor începe de Sân Geogiu, când sunt numiţi şi îşi încep activitatea prin ritualuri magice pentru fertilitatea turmelor”, scrie Vlad Manoliu. În alte părţi, ferestrele, pragurile şi uşile grajdurilor se ung cu usturoi, grajdul se afumă cu tămâie şi în faţa lui se pune o grapă cu colţii în sus ca să nu aibă cum intra strigoaicele la lapte. Vitele sunt afumate cu fum de „foc viu“ ca să le aperi de boli.

Etnologii hunedoreni cred că sărbătoarea de 23 aprile marchează deschiderea timpului cald, viu, al anului. Gospodăria e apărată cu o „ramură verde” forţe negative care vin să anuleze viaţa, natura renăscută. Strigoii iau iau mana vitelor şi vrăjitoarele fură sporul culturilor,  îngrădesc ploile pe care le vor puţine şi îi chinuie pe oameni, scrie Lapteş.

Pe Valea Geoagiului şi a Mureşului, se credea că, dacă nu dormi în seara de ajunul Sîngeorzului, o să fi sănătos şi vioi întreg anul. Mai demult, tinerii „încinceau” lupte cu urzici ca să fie harnici şi sănătoşi. Tot acum e moment în care se face „focul viu” : în ziua de ajun, se frecau două lemne uscate unul de altul până se aprindeau şi sătenii se străduiau să-l păstreze tot anul pentru a ţine norocul la casă. Vlad Manoliu de la Muzeul Ţăranului Român mai notează câteva fapte ale satului care se petrec de Sf. Gheorghe: se crede că acum se curăţă comorile de cocleală şi ard cu flăcări albastre, arătându-se celor vrednici, fetelor mari li se arată ursita în apă neîncepută, iar pâcla şi roua abundentă din dimineaţa acestei zile indică un an bogat.

Buruienile adunate în ziua de Sângeorz erau bune de leac, dar şi de desfăcut şi legat vrăji de dragoste.

Pe lângă Ajun şi ziua de Sfântul Gheorghe, la sat se ţine şi ziua de 24 aprilie. Etnologul Marcel Lapteş scrie că ea era: „… dedicată cailor, de la calul lui Sfântul Gheorghe, când nu se lucra deloc, alături de ziua boilor, 25 aprilie, de Sfântul Marcu, când aceste animale nu erau legate sau înjugate, ci erau lăsate să pască toată ziua.”

Una peste alta, Sfântul Gheorghe e cel care a învins balaurul, dar etnologii explică cum, pentru ţărani, el este stăpânul peste tot ceea ce e verde şi, cu lupta sa, înfrânge forţele malefice ce se opun vieţi şi regenerării naturii.

 

 

Laura OANĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.